Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:36 PM
dec. 14, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1395 vizualizari
Alarmaţi că Legea Educaţiei din Ucraina a fost adoptată tot cu acea parte prin care se intenţionează impunerea numai a limbii oficiale pentru a le preda inclusiv copiilor minoritari, membrii Comisiei de Politică Externă din Camera Deputaţilor au făcut demersuri pentru ca subiectul să ajungă în atenţia Comisiei de la Veneţia. Nu demult, entitatea consultativă a deliberat şi, potrivit celor prezentate joi (14 decembrie) de Biro Rozalia, preşedinte al Comisiei de Politică Externă, a fost constatată inclusiv neconstituţionalitatea actului normativ adoptat de Parlamentul din Ucraina. În total, vreo 400.000 de copii de diverse etnii ar fi în pericol de a nu mai putea învăţa în limba lor maternă. Aproximativ 100.000 sunt copii de etnie română. Conform celor declarate de deputatul bihorean, dreptul de a învăţa în limba maternă este unul de care niciun stat nu ar trebui să se atingă, iar principiile Uniunii Europene sunt în ton cu această abordare. Iar Ucraina, până la proba contrarie, doreşte să adere la Uniunea Europeană, deci ar trebui să ţină cont de menţiunile Comisiei de la Veneţia.
Deputatul Biro Rozalia spune că, în cele din urmă, Ministerul Educaţiei din Ucraina s-ar arăta dispus să modifice legea nu demult promulgată şi care ar urma să intre în vigoare în 2020. Noua versiune ar conţine prevederi care, însă, tot nu mulţumesc pe deplin deoarece, spre exemplu, se fac diferenţieri între etniile afectate. De pildă, se spune în text că elevii de origine rusă vor putea să înveţe exclusiv în limba ucraineană încă din clasa a V-a, argumentul fiind că ei nu vor avea dificultăţi mari, vorbind nativ limbile slavone. Pentru alţi copii, precum românii şi mghiarii, Ministerul prevede o împuţinare a numărului de materii predate numai în ucraineană, creşterea urmând a fi făcută gradual. Dar nu se specifică ce înseamnă sintagma „mai lent” în acest context. A treia categorie de copii minoritari sunt cei care provin din etnii ce nu au ţară-mamă (ex.: romii, tătarii sau găgăuzii). În acest caz, predarea în limba maternă va fi asigurată până în clasa a XII-a.
Deşi Ucraina a arătat disponibilitate pentru a regândi Legea de mai sus, modificările propuse nu sunt nici acum pe placul României. Şi nici ale celorlalte state care au cetăţeni ce locuiesc pe teritoriul Ucrainei. Potrivit deputatului Biro Rozalia, Ungaria, spre exemplu, a ieşit deja cu o poziţie oficială din care rezultă că nu va sprijini sub nicio formă încercările de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană în caz că Legea Educaţiei nu va suferi modificări care să garanteze că elevii de origine maghiară vor putea continua să înveţe în limba lor maternă.
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0