Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
Cred cu tărie că sunt momente în care „politically correct”-ul nu ar trebui aplicat. Sunt convins că partea cu adevărat simţită/decentă a poporului ar aprecia dacă oameni care e clar că nu au simţit niciodată vreun fior gândindu-se la Monarhie s-ar abţine în aceste zile. Dacă s-ar abţine de la postări pompoase pe Facebook sau Twitter sau pe site-urile instituţiilor pe care vremelnic le conduc. Dacă nu ar „plânge” cu uriaşe false lacrimi de crocodil din cauza decesului Regelui Mihai I. De fapt, ei plâng datorită (şi nu din cauza) morţii ultimului Rege al României. Pentru că, în sinea lor, sunt bucuroşi că prin plecarea Majestăţii Sale se cam duce curentul monarhist. Deci şi eventualul „pericol” al revenirii la Monarhie. Iar bucuria e cam de aceeaşi intensitate cu cea cu care se îngrozeau în urmă cu 25 de ani, văzând câtă lume l-a aclamat (doar în capitală) pe fostul suveran, la prima revenire adevărată în ţară după deceniile de exil. Exil la care şi regimul Iliescu a pus un bonus.
În continuare cred că în astfel de momente, pentru unii, pentru mulţi fruntaşi de la Bucureşti nu e cazul să te înghesui să transmiţi mesaje pline de regret, să fugi să anunţi că te gândeşti să redenumeşti Piaţa Victoriei sau să faci concurs de descriere a personalităţii şi importanţei Regelui Mihai. Nu. Sunt cazuri în care tăcerea e semn de adevărată decenţă. E ca şi cu religiozitatea, cu mersul la biserică sau cu facerea de bine. Nu te baţi cu bolovanul în piept că îl iubeşti pe Dumnezeu, că te duci de două ori pe zi la biserică sau că l-ai ajutat pe X sau pe Y cu cutare sau cutare lucru.
„Dar tu ce faci acum?”, (m-)aţi putea întreba. „Nu cumva şi tu vrei să arăţi că eşti monarhist?”, ar putea fi întrebarea. Iar răspunsul meu e cinstit şi direct: „Nu”. Cei care mă cunosc ştiu bine asta. Şi nu e prima dată când mă exprim (aici pe site sau pe contul de Facebook) privind afinitatea mea cu ceea ce ar fi putut fi o Românie condusă de un cap încoronat şi după „revoluţia” din 1989. Dar să văd că Ion Iliescu postează cuvinte iubitoare şi pline de regret… Aproape că îl apreciez pe Băsescu pentru că s-a abţinut (deocamdată). Adică s-ar face de râs dacă i-ar boci Regelui la căpătâi după ce l-a făcut trădător de ţară (şi slugă la ruşi). Nu că Băselului i-ar păsa dacă se mai face de râs. Dar ca idee…
Majestate, ne lăsaţi aici şi ne puneţi imaginaţia la încercare. Chiar! Cum ar fi acum, dacă după răsturnarea lui Ceauşescu ar fi fost reinstaurată Monarhia constituţională? Adică dacă s-ar fi revenit la forma statală stârpită în mod oribil în 1947, fără voia poporului. Eram, cumva, mult mai repede primiţi la masa euro-atlantică? Eram, cumva, mult mai respectaţi când mergeam în străinătate? Aveam, cumva, un nivel de trai mai ridicat? Aveam, poate, autostrăzi? Aveam, oare, DNA sau corupţia ar fi fost ceva necunoscut în România regală de după 1990? Mai discutam, oare, despre „exodul medicilor”? Ne mai milogeam, oare, să intrăm în zona Schengen? Mai trebuia, oare, să suportăm o clasă politică pusă pe căpătuială veşnică? Devenea, oare (şi pe bune!), România acea grădină a Maicii Domnului despre care se tot vorbeşte?
Iată, Majestate, plecaţi, însă ne lăsaţi cu atâtea semne de întrebare! De fapt, citite de oameni normali la cap, întrebările acestea devin automat o părere de rău mare şi lată: că românii nu s-au gândit un pic în perspectivă şi nu au inundat străzile în primele luni de libertate pentru a forţa revenirea la Monarhie.
Regele a murit. Pace sufletului său! Trăiască(-ne) ţara!
foto – gdb.rferl.org
Loading ...
