Actualizat noiembrie 26th, 2024 11:18 PM
nov. 30, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1188 vizualizari
De azi şi până pe data de 4 decembrie, peste 800 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Bihor vor fi la datorie. Ei vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale. Conform datelor transmise de comisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei bihorene, oamenii legii vor fi prezenţi în stradă, în zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României. Polițiștii vor patrula în zonele aglomerate, pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, aplanarea stărilor conflictuale, descurajarea elementelor infractoare. Zilnic vor fi prezente în teren patrule ale polițiștilor de ordine și siguranță publică, iar efectivele de poliție rutieră vor utiliza autospecialele dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.
În perioada precedentă, polițiștii de prevenire bihoreni au readus în atenția cetățenilor recomandări preventive utile, care, odată respectate, îi pot scuti de multe neplăceri. Agitația și aglomerația zilnică, specifică perioadei sărbătorilor de iarnă, sunt speculate de infractori. Aceștia profită de neatenția cetățenilor grăbiți să își facă cumpărăturile și le sustrag bunurile de valoare lăsate nesupragheveate. În discuțiile purtate cu cetățenii, polițiștii de prevenire bihoreni au subliniat care sunt vulnerabilitățile exploatate de hoți și cum pot fi prevenite furturile respectând câteva măsuri de autoprotecție simple, dar foarte eficiente. Polițiștii de prevenire bihoreni le-au prezentat cetățenilor modurile de acțiune ale escrocilor și sfaturi pentru a nu cădea victimă a infracțiunilor de înșelăciune. Polițiștii le-au atras atenția cetățenilor să acorde o atenție sporită persoanelor pe care le primesc în casă, pentru că, sub diverse pretexte, infractorii le pot pătrunde în locuințe chiar cu acordul lor și, profitând de o clipă de neatenție, le pot sustrage bani sau alte bunuri de valoare. Pretextele folosite de hoți sunt diverse reparații, deratizare, strângeri de fonduri, colinde etc. O altă metodă utilizată este cea a falsei împrieteniri, când hoții se împrietenesc aparent cu victimele și , după ce le câștigă încrederea și sunt invitați în locuințele lor, le sustrag bunurile de valoare. Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni au prezentat cetățenilor aspecte privind metoda de înșelăciune Accidentul. În decembrie, polițiștii de prevenire și proximitate bihoreni vor derula numeroase activități preventive, prin care vor prezenta cetățenilor aspecte privind siguranța copiilor, regimul legal de utilizare a articolelor pirotehnice, prevenirea furturilor din locuințe, din buzunare, siguranța la cumpărături, atât în magazine, cât și în spațiul virtual, recomandări pentru conducerea autoturismelor în condiții de iarnă. În cadrul activităților preventive derulate, polițiștii de prevenire bihoreni au oferit cetățenilor materiale informative cu recomandări preventive practice.
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0