Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
apr. 16, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1810 vizualizari
Pentru dotarea Secției de Gastroenterologie de la Spitalul Județean (foto), Municipalitatea orădeană va încerca accesarea unei finanțări de 1,5 milioane euro. Banii ar proveni din fonduri nerambursabile aferente Programului Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria. După cum ne informează administrația locală, scopul accesării banilor respectivi este îmbunătăţirea calității serviciilor medicale asigurate în cadrul secţiei pentru boli interne cu frecvenţa cea mai mare în rândul pacienţilor. Până la a ajunge la banii ochiți, este nevoie de elaborarea Studiului de fezabilitate și întocmirea unei cereri de finanţare. Estimativ, în cursul lunii iunie a acestui an, proiectul va fi depus la Autoritatea de Management a Programului de Cooperare Transfronalieră din Budapesta. Conform celor transmise de Municipalitatea de la Oradea (care administrează și Spitalul Județean), prin accesarea acestor fonduri, „bolnavii ar putea beneficia de servicii cu noi aparate performante chiar de anul viitor”. Pe lângă achiziționarea de aparatură și alte dotări pentru Gastroenterologie, din banii transfrontalieri se va realiza și o specializare a medicilor din cadrul secţiei amintite.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0