Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 28, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1030 vizualizari
Polițiștii Secției nr. 7 de Poliție Rurală Tileagd bifează o captură ce merită menţionată: două fetiţe de 13 ani, domiciliate în Lugaşu de Jos. Acestea au furat de la doi consăteni bunuri în valoare totală de peste 6.000 de lei. Oamenii legii au fost sesizați în urma unui apel primit prin numărul 112. Un bărbat a reclamat că „persoane necunoscute au pătruns în locuința sa pe ușa asigurată cu sârmă și au sustras un lanț din aur de 30 grame, un ceas bărbătesc și bijuterii din metal galben, cauzând un prejudiciu total în valoare de aproximativ 4.500 lei”. Comisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor, spune că polițiștii au prins hoaţele şi au recuperat integral prejudiciul de la cele în cauză. Se pare că aceleaşi minore, tot duminică (26 noiembrie), au intrat ilegal şi într-un alt imobil din comuna Lugașu de Jos. De acolo, fetele au plecat cu 180 lei, 27 euro, o tabletă, două telefoane mobile, bijuterii din metal auriu sau argintiu, parfumuri, farduri și alte bunuri. În acest caz, paguba (recuperată de poliţiştii din Tileagd) a fost de aproximativ 2.000 lei. Continuă cercetările în ambele cazuri, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor două persoane.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0