Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 16, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1357 vizualizari
Proiectul Aparegio devine realitate. Luni, 18 aprilie, la Bucureşti, primarul Oradiei și managerul Companiei de Apă Oradea (CAO) vor semna contractul de finanţare a proiectului ,,Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bihor”. Asta înseamnă că primăriile bihorene implicate în proiect vor primi un total de 83.000.000 euro. Conform unui comunicat de sâmbătă al Primăriei Oradea, Semnarea contractului de finanțare va avea loc la sediul Ministerului Mediului şi Pădurilor, iar cei care vor parafa documentul sunt: Borbely Laszlo – ministrul titular al Mediului și Pădurilor, Ilie Bolojan – primar de Oradea şi președinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APAREGIO, Ovidiu Gavra – directorul CAO, un reprezentant de la Comisia Europeană şi alţi reprezentanţi ai ministerului Mediului și Pădurilor. Municipalitatea mai precizează că după semnarea contractului vor putea fi lansa procedurile de licitaţie pentru achiziţia lucrărilor pentru obiectivele de investiţii cuprinse în proiect, proceduri care vor fi postate pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Reamintim că obiectivul proiectului este de a asigura furnizarea unor servicii de alimentare cu apă şi canalizare în conformitate cu practicile şi politicile UE în domeniu, în majoritatea zonelor urbane până în anul 2015. În perioada 2009 – 2013 (prima etapă), proiectul cuprinde investiţii în tratarea şi distribuţia apei potabile precum şi colectarea şi epurarea apei uzate în municipiile Oradea şi Beius, localitatea Tinca şi localităţile din zona metropolitană a Oradei. Implementarea proiectului are ca beneficiari în jur de 40% din populaţia totală a judeţului Bihor.
feb. 25, 2022 0
mart. 07, 2017 0
dec. 21, 2016 0
sept. 22, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0