Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 27, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1259 vizualizari
„Eventuala prelungire a Autorizaţiei Integrate de Mediu trebuie să fie condiţionată de realizarea, de către titularul de activitate, a unor măsuri privind dotări/investiţii, la termene concrete, atât aferent activităţii de creştere a porcilor, cât şi în ce priveşte gestionarea dejecţiilor animaliere, care să garanteze eliminarea disconfortului produs locuitorilor Municipiului Oradea. De asemenea, în situaţia în care măsurile şi termenele nu sunt respectate, începând cu primul termen, să existe posibilitatea de a fi sistată activitatea Nutripork” – aşa se încheie un comunicat oficial al Primăriei Oradea, prin care administraţia locală face apel la cetăţeni în privinţa participării în număr cât mai mare la dezbaterea publică. Aceasta va avea loc marţi, 28 noiembrie, de la ora 16, în sala mare de la Prefectură (Parcul Traian). Evenimentul va fi transmis pe Facebook, prin contul Instituţiei Prefectului.
Potrivit celor transmise de Municipalitate, anual, teancuri de sesizări sunt primite de la cetăţenii afectaţi de mirosurile pestilenţiale emanate de ferma de porci, jalbele fiind transmise mai departe spre Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor, respectiv Agenţia pentru Protecția Mediului Bihor. Acestea răspunde, de regulă, astfel: Activitatea Nutripork respectă Autorizația Integrată de Mediu și toate standardele și normativele în vigoare. Doar că, se menţionează în comunicatul emis de Municipalitate, nu s-a lămurit „o situație existentă și anume că mirosul de dejecții continuă să afecteze calitatea vieții în cartierele de locuit, cetățenii fiind obligați să respire același aer cu miros insuportabil”.
foto – fuccha.in
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0