Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 24, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Auto 0 1530 vizualizari
Soluţie-şoc pentru samsarii de maşini şi pentru firmele care se ocupă de înmatriculări de autovehicule în Bihor: prefectul Ioan Mihaiu a decis „eliminarea din sistem a peste 500 programări care încalcă regulamentul de utilizare a rezervărilor online (afișat pe site), în vederea intrării în normalitate a tuturor beneficiarilor care apelează la serviciul public de înmatriculări”. Potrivit unui comunicat transmis de Instituţia Prefectului, analiza făcută a relevat că „peste o treime din cazuri nu respectă regulamentul publicat pe site”, în sensul că aglomeraţia generată „se datorează dorinței unora, în principal a intermediarilor de vehicule și a birourilor de copiat acte, de a beneficia cu prioritate, în mod abuziv, de serviciul public de înmatriculare, în detrimentul cetățenilor de bună-credință”. Instituţia condusă de Mihaiu vine cu exemple concludente: o persoană deține 122 rezervări în următoarea lună, o altă persoană deține 88 rezervări etc. După cum arată reprezentantul în teritoriu al Guvernului, „utilizarea abuzivă a serviciului online de programări, prin nerespectarea regulamentului deturnează scopul serviciului public și implicit duce la deteriorarea relației cetățenilor cu instituția. Prefectura precizează că rezervările neconforme duc la „disfuncționalități care afectează corecta prestare a serviciului public comunitar, fiindu-ne aproape imposibil să oferim predictibilitatea, încrederea și economia de timp la care ne-am angajat”.
foto – FAN
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0