Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 13, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1440 vizualizari
Poliţia Rutieră Beiuş a avut de furcă cu un orădean de 20 de ani care, deşi băuse, a condus în zorii zilei de duminică, 12 noiembrie. Dar nu numai atât: maşina la volanul căreia se afla tânărul era furată. Potrivit Biroului de Presă al IPJ Bihor, poliţiştii l-au depistat pe infractor, la ieșirea înspre Oradea dintr-o benzinărie situată în Beiuș. Omul „conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și având o concentrație alcoolică de 0,81mg/l alcool pur în aerul expirat”, iar la finalul aventurii i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „În urma investigațiilor efectuate de polițiștii beiușeni, s-a stabilit că autoturismul respectiv aparține unei societăți comerciale bihorene și fusese lăsat cu cheile în contact în parcarea benzinăriei respective, de unde tânărul orădean este bănuit că l-ar fi sustras și l-ar fi condus cu spatele, până a fost observat de o persoană care a solicitat intervenția poliției”, scrie în comunicatul primit de la Biroul de Presă al Poliţiei bihorene. Ieri, polițiștii Compartimentul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Beiuș l-au reținut pe tânărul de 20 de ani pentru furtul unui autovehicul în scop de folosință, conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere și conducere sub influența băuturilor alcoolice. Luni, cel în cauză a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș în vederea dispunerii de măsuri legale față de cel în cauză. Cercetările continuă, ele fiind coordonate de un procuror din Beiuş.
foto – monitorulbt.ro
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0