Actualizat noiembrie 27th, 2024 7:22 PM
nov. 06, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1287 vizualizari
Pentru că ar avea nevoie de peste 121 de milioane de lei pentru gazul de ars în actualul sezon rece, dar deoarece estimează şi un deficit bănesc de 40 de milioane de lei, Termoficare SA apelează la fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului României. Prin intermediul administraţiei locale. În şedinţa extraordinară de azi, 6 noiembrie, consilierii locali vor avea pe masă şi proiectul prin care Municipalitatea iniţiază procedurile pentru ca Executivul de la Bucureşti să deblocheze 40 de milioane de lei în vederea plăţii în avans a gazului necesar pentru centrala de pe Şoseaua Borşului. „Resursele financiare ale oraşului sunt limitate, iar pentru anul 2017 sumele prevăzute în bugetul local pentru sprijinirea operatorului de termoficare au fost deja acordate”, scrie în Raportul de specialitate redactat de Direcţia Economică din cadrul Primăriei. Potrivit aceluiaşi document, pentru perioada noiembrie 2017 – martie 2018, suma necesară pentru achiziţia de gaze naturale este de 121.740.570 lei. Conform contractului cu Romgaz, plata se face în avans. Pentru a-i îndupleca pe cei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Municipalitatea reia ideea că 70% din populaţia Oradiei depinde de sistemul centralizat de încălzire centrală şi apă caldă menajeră şi pe cea confor căreia „sincopele în funcţionarea sistemului pot genera grave probleme sociale la nivelul oraşului nostru”.
Şedinţa Consiliului Local Oradea va începe la ora 14.
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0