Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 04, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1571 vizualizari
În chiar prima zi în care a acordat audienţe la sediul de parlamentar recent inaugurat (link), deputatul Dumitru Gherman a avut deja de a face cu cel puţin o speţă delicată. Este vorba despre cazul imobilului în care funcţionează (încă) veteranul magazin „Dioda” din Oradea. Practic, exact despre spaţiul acestui magazin este vorba în jalba adusă la demitarul social-democrat de către Livia Bei. Femeia se consideră proprietara spaţiului cu pricina şi spune că se luptă de mai bine de 15 ani cu „mafia retrocedărilor imobiliare”. Desigur, probabil ştiind ce au păţit alte persoane cu dreptatea imobiliară în mână, Bei se teme că va pierde acest spaţiu comercial. „Patroana respectivului magazin susține că ar fi victima unor ilegalități în aplicarea legilor proprietății, respectiv faptul că ar fi fost utilizate documente care nu concordă cu realitatea de către persoanele care au cerut restitutirea în natură a imobilului la parterul căruia se află acel magazin”, spune expertul parlamentar Sorin Martin Vereş, unul dintre colaboratorii deputatului Gherman. Potrivit celor tranmise presei de Biroul deputaţial, proprietara magazinului „Dioda” a arătat că „demersurile sale la mai multe instituții pentru a demonstra caracterul nereal al documentelor și implicit nelegalitatea retrocedării au fost, până acum, fără sorți de izbândă”. Dumitru Gherman pare că doreşte să se implice în rezolvarea acestui caz şi i-a cerut Liviei Bei un memoriu privind situația în care se află. Urmează ca deputatul PSD să facă demersuri pe lângă instituţiile abilitate în încercarea de a o ajuta pe orădeancă.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0