Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 24, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1233 vizualizari
Fără prea multă / vizibilă activitate în actualul său mandat de parlamentar, udemeristul Derzsi Akos apare pe lista neagră a Centrului Regional pentru Supraveghere Ecologică (CRSE) Bihor. Nu singurm, ci în compania colegilor senatori Cseke Attila (preşedintele UDMR Bihor) şi Florian Bodog (ministru al Sănătăţii şi lider PSD Oradea). Ecologiştii le impută celor trei aleşi că ieri (23 octombrie), au votat „un proiect de lege care permite desfăşurarea de activităţi economice invazive în ariile naturale protejate”. Preşedintele CRSE, Florin Budea, arată că prin adoptarea acestei propuneri legislative ve fi înlesnită „scoaterea de sub prevederile regimului legal de protecţie a unor suprafeţe pentru care, la data de 29 iunie 2007, existau licenţe de concesiune a activităţii miniere”. Militanţii pentru prezervarea mediului înconjurător se tem că „în mijlocul unei arii protejate, vor putea fi înfiinţate, de exemplu, cariere de piatră, fapt care, în mod evident, va afecta grav echilibrul natural al acelei zone”. De asemenea, Budea prevede deja o continuare a acestor „investiţii”, lucrări „cu impact negativ asupra mediului: drumuri, poduri, rampe de încărcare etc.”. Precizând că proiectul de lege „nu are un punct de vedere din partea Guvernului”, respectiv că „nu există o estimare a impactului pe care aplicarea lui îl va avea asupra mediului” şi că „încalcă norme şi directive europene” riscând pornirea unei proceduri de infringement împotriva României, ecologiştii se leagă şi de ceilalţi membri ai Puterii, liberal-democraţii, care, prin vocea unor reprezentanţi, ar fi spus că „ONG-urile au făcut prea multe arii protejate în România”. Mai urmează dezbateri şi vot de plen în Camera Deputaţilor, CRSE punându-şi speranţele în această a doua cameră a Parlamentului României.
foto – peterlengyel.files.wordpress.com
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0