Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
oct. 18, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2769 vizualizari
Unde dai şi unde crapă: nemulţumiţii de la OTL, care au crezut că pot şantaja conducerea unităţii şi pe cea a Primăriei paralizând total transportul public de călători din Oradea, au primit răspuns la revendicări. Chiar de la primarul Ilie Bolojan. Miercuri, 18 octombrie, edilul i-a anunţat şi pe ei, şi pe ziariştii locali despre deciziile luate pentru a putea crea condiţii de majorare salarială. Astfel, şeful Primăriei a anunţat două etape de concedieri. În primul val vor intra între 20 şi 30 de angajaţi din zona personalului auxiliar; până săptămâna viitoare, conducerea OTL va trebui să avanseze un plan în acest sens. Ulterior, în urma unei reconfigurări / optimizări a curselor zilnice de tramvaie şi autobuze, vor fi daţi afară şi vatmani, respectiv şoferi. Iar pentru că încă nu s-a reuşit a se ajunge la un numitor comun cu angajaţii, orădenii trebuie să se aştepte ca nici joi (19 octombrie) să nu se poată circula cu mijloacele de transport în comun. Şi, spune Bolojan, poate nici vineri!
Având în vedere situaţia, primarul a profitat de ocazie pentru a prezenta activitatea OTL (cu cifre privind numărul de angajaţi, de tramvaie, autobuze şi modul în care sunt trimise în curse maşinile şi tramvaiele unităţii). Apoi, pentru a arăta că nemulţumirile salariale nu ar fi întemeiate, edilul a trecut în revistă media veniturilor din companiile subordonate Consiliului Local. Ilie Bolojan spune că, indiscutabil, la OTL sunt cele mai mari venituri: 2.818 lei/lună. Pe locul II sunt cei de la Termoficare SA, cu 2.638 lei/lună, iar pe locul III se situează Compania de Apă Oradea, cu 2.586 lei/lună. De asemenea, „menţiune” primeşte Administraţia Domeniului Public (ADP), unde salariul lunar mediu este de 2.176 lei. Aceste câştiguri conţin şi sporurile, tichetele de masă şi alte modalităţi prin care companiile au ales să rotunjească veniturile angajaţilor. Un salariu mediu net la OTL, a arătat Bolojan, este acum de 2.236 lei pe lună, însă există şi cazuri în care, graţie unor ore suplimentare, anumiţi angajaţi au mers acasă chiar şi cu aproape 3.000 de lei în mână. „Un vatman a câştigat luna trecută între 1.700 şi 1.800 lei net – la care se adaugă bonuri de 231 lei -, iar un şofer a avut câştigur minime între 1.700 şi 2.700 de lei – în cazul celor cu ore suplimentare -, la care se adaugă aceleaşi bonuri valorice.
Primarul de Oradea a analizat şi situaţia zilelor de concediu de odihnă. Potrivit datelor culese de edil de la toate societăţile din „ograda” Consiliului Local, tot OTL e în top: „30 de zile lucrătoare la care se adaugă încă 3 zile la vatmani şi la cei care lucrează în aşa zise condiţii grele”. Comparativ, la CAO şi Termoficare, numărul de zile de concediu de odihnă (n.b.: la o vechime de peste 20 de ani) este 28, iar la ADP este 25. Iarăşi date care arată că nemulţumirile angajaţilor OTL nu ar avea temei.
Cum vrea Ilie Bolojan să aducă OTL în situaţia de a putea oferi salarii mai mari? Prin concedieri. Prima categorie de daţi afară va fi formată din personal auxiliar, numărul celor vizaţi urmând a fi între 20 şi 30. Dacă Consiliul de Administraţie va accepta această propunere. Sunt foarte mici şansele ca acest lucru să nu se întâmple. Va mai rămâne de stabilit modul de selectare a celor care vor rămâne fără joburi. Dar nici salariaţii efectiv implicaţi în principala activitate a OTL – vatmanii şi şoferii de autobuz – nu pot dormi liniştiţi. Administraţia locală cere de la conducerea societăţii de transport o optimizare a curselor. Vor fi avute în vedere două aspecte: menţinerea curselor în orele de vârf şi reducerea numărului de tramvaie şi autobuze din circuit. „…Prin mărirea timpului (de aşteptare) de la 4 minute la 5 minute în cazul tramvaielor sau de la 8 minute la 10 minute în cazul autobuzelor, în aşa fel încât gradul de încărcare în afara orelor de vârf să ajungă la nivel corespunzător”, a spus primarul.
Bolojan prevede că, după punerea în practică a unei asemenea optimizări, „va fi o reducere de personal inclusiv în rândul celor care lucrează pe aceste curse (n.b.: şoferi şi vatmani) în aşa fel încât bugetul de salarii, care este alocat pentru OTL, să poată acoperi o creştere de salarii pe care oamenii şi-o doresc. Dar această creştere poate să fie atât de mare cât îşi poate permite societatea”. Iar celor cărora nu le convine salarizarea pot să plece.
Referitor la situaţia actuală din oraş, primarul Ilie Bolojan nu a putut să spună nimic cu privire la momentul în care autobuzele şi tramvaiele vor circula din nou. Orădenii trebuie să se aştepte, aşadar, ca şi în următoarele zile să fie nevoiţi să se descurce fără OTL pentru a ajunge la lucru sau la şcoală. După ce conflictul de muncă se va fi stins, în cel mai rău caz – dacă vor fi înregistrate şi tone de demisii – va fi asigurat un transport public „în regim de avarie”. Adică, cel mai probabil, cu mult mai puţine mijloace de transport în comun pe traseele din municipiu.
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0