Actualizat aprilie 19th, 2025 1:43 PM
oct. 16, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1372 vizualizari
Oamenii legii au continuat controalele în piețele agroalimentare din municipiul Oradea și la operatori economici. Noile razii au fost făcute în perioada 13 – 15 octombrie în vederea prevenirii și combaterii actelor ilicite de comerț, a unor activități ilicite privind producerea, contrafacerea, contrabanda, traficul și comercializarea produselor din tutun și pentru a verifica modul în care aceștia utilizează aparatele de marcat electronice fiscale. Un stoc considerabil de pantofi de sport au fost confiscaţi de poliţişti. După cum relatează Biroul de Presă al IPJ Bihor, 65 de operatori economici au fost controlaţi. Pentru diferitele nereguli constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 20.000 lei. Şapte dintre ele au fost date potrivit prevederilor Legii nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și patru potrivit prevederilor O.U.G. nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. „Au fost confiscate 138 de perechi de încălțăminte sport, de diferite mărci consacrate, în valoare totală de 41.400 lei, deținute și comercializate fără documente legale”, spune comisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei. Totodată, poliţiştii au „reţinut” 970 lei, bani a căror prezență în casele de marcat nu a putut fi justificată. De asemenea, în timpul controalelor din weekend au fost confiscate și 3.700 de țigarete marcate necorespunzător.
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0