Actualizat noiembrie 26th, 2024 11:18 PM
oct. 15, 2017 Florin Coman Actualitate 0 1382 vizualizari
Pentru a marca Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale (13 octombrie), ISU „Crişana” a derulat o serie de activităţi care vizează asigurarea unui nivel optim de informare şi pregătire a populației cu privire la tipurile şi caracteristicile riscurilor generatoare de dezastre naturale la nivelul judeţului şi la regulile de comportare în cazul declanşării acestora.
Încă de la începutul lunii curente, oamenii de la Inspecţia de Prevenire au mers pe la instituţii şi operatori economici. Conform cpt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU, „peste 60 de activităţi instructiv – educative, care au constat în prezentări, sesiuni interactive, exerciţii în caz de incendiu şi exerciţii de alarmare publică” au fost organizate. De asemenea, în cadrul unităţilor şcolare şi în lecţii deschise sau jocuri interactive cu tematică specifică, au avut avut loc activități în cadrul cărora au fost pregătite aproximativ 4.500 de persoane. Peste 3.900 dintre acestea sunt preșcolari, elevi, cadre didactice și personal auxiliar din cadrul unităților de învățământ.
Principalele sfaturi de urmat pentru situația în care se produce un dezastru natural sau de altă natură:
– Rămâneţi calmi
– Respectaţi recomandările transmise la radio sau televizor de către autorităţi
– Nu daţi crezare zvonurilor şi nu creaţi panică.
Cei de la ISU mai spun că dacă în localitate se produce un dezastru, este posibil să fiţi separat de membrii familiei dumneavoastră, care pot fi acasă, la serviciu sau la şcoală. În această stuație, vă puteți regăsi cu rudele/colegii/prietenii dacă:
– stabiliţi din timp un loc de întâlnire
– stabiliţi un sistem de comunicare
– aveți asupra domneavoastră în permanenţă un mijloc de identificare (act de identitate sau, pentru minori, un însemn cu date personale).
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0