Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 09, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1171 vizualizari
12 octombrie va fi iar o zi în care orădenii vor putea participa la sărbătoare. Altfel decât în cele 4 zile de Toamna Orădeană. Singurele „concerte” cer se vor auzi vor fi cele ale fanfarei militare. În rest, ca de obicei, evocări ale momentelor istorice care au avut loc în 12 octombrie.
Primăria Oradea a transmis deja programul oficial al manifestărilor de joi. Astfel, şedinţa festivă a Consiliului Local va începe la ora 11, acolo urmând să cuvânte primarul Ilie Bolojan, istoricul Gabriel Moisa şi prof. univ. Ioan Scurt. Apoi, participanţii vor merge în Parcul 1 Decembrie pentru Te Deum, alocuţiuni şi depunere de coroane/jerbe de flori la statuia Ostaşului Român. Sunt programaţi să vorbească primarul Bolojan şi lectorul universitar dr. Radu Românaşu. Din parc, lumea va merge pe str. Aurel Lazăr, unde vor fi depuse iar coroane şi jerbe la Casa Memorială „Aurel Lazăr”, iar la statuia avocatului (pe corso), celor adunaţi le va vorbi muzeograful Petru Ardelean. Evenimentele dedicate zilei de 12 octombrie se vor încheia cu defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului.
Reamintim că în 12 octombrie sunt marcate două evenimente: în 1918, în casa dr. Aurel Lazăr, a fost semnată Declaraţia de Independenţă a Românilor din Transilvania, iar în 1944 Oradea a fost eliberată de către armatele române, fiind reintrodusă administraţia românească.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0