Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
sept. 27, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1654 vizualizari
Au analizat şi şi-au dat seama că sunt zone în Oradea, mai ales cele de case, unde nu merită să se investească foarte mult în încălzirea centrală. Şi că pierderile de pe actualele reţele şi nemulţumirile cetăţenilor sunt atât de mari încât e mai bine ca acolo oamenii să poată decide ceea ce vor: să aibă în continuare căldură de la CET sau să se descurce cum pot, cum au bani. Este vorba despre restrângerea mult criticatei Zone Unitare de Încălzire.
Miercuri, 27 septembrie, viceprimarul Mircea Mălan şi directorul general al Termoficare SA, Stănel Necula, au anunţat lista de 12 puncte termice care nu vor mai face parte din perimetrul în care cetăţenii nu au voie să se încălzească decât prin sistemul centralizat. Iată-le (împreună cu zona deservită): PT 809 – Tricotextil, PT 821 – Kogălniceanu, PT 825 – Dorobanților, PT 703 – Liceul Sanitar, PT 710 – Mobila Vrancea, PT 406 – Hotel Dacia, PT 206 – Spitalul CFR, PT 204 – Liceul de Muzică, PT 410 – Tribunal, PT 408 – Feleacului, PT 701 – Pasaj Vulturul Negru şi PT 808 – Școala Generală nr. 3 (str Sucevei). Potrivit viceprimarului de Oradea, decizia nu înseamnă că locuitorii din acele zone vor rămâne fără încălzire.
„Dacă va fi nevoie, vom monta în locul acestor puncte termice module termice la fiecare consumator sau condominiu în parte. Oamenii trebuie să știe că nu vor fi lăsați pe dinafară, dar nu vom mai investi aici, pentru că nu se mai justifică investițiile”, a spus edilul. Directorul Necula pune lucrurile în cheie de eficienţă şi precizează că Municipalitatea are ambiţia să facă din sistemul centralizat orădean unul „atât de performant, încât schimbarea sistemului de încălzire, să fie ultima opțiune a cetățenilor”. Se pare că se iese din Zona Unitară în următoarele condiţii: dacă pierderile din rețelele de transport – distribuție și din punctele termice sunt foarte mari, în funcţie de consumul raportat la metru liniar de conductă şi în funcţie de investiția pe metru liniar de traseu și numărul de apartamente sau de case deservite de aceste rețele. „Dacă din prisma celor patru criterii sistemul de termoficare dintr-un anumit areal al municipiului este eficient, acesta rămâne în zona unitară, dacă nu, atunci iese din zona unitară”, a menţionat şeful de la Termoficare SA.
În ceea ce priveşte punctele termice enumerate mai sus, analiza prezentată de administraţia locală arată că ele operează cum pierderi care ajung şi la 55%. Orădenii care locuiesc în case care ies din zona unitară vor avea posibilitatea de a opta pentru alt sistem de încălzire. În funcţie de banii pe care-i au. În schimb, clienţii rămaşi în zona unitară nu vor avea voie să se debranşeze. Studiul de fezabilitate aferent acestei teme va intra în dezbatere publică şi apoi va fi pe masa Consiliului Local în vederea adoptării noii zone unitare.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0