Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
sept. 21, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1493 vizualizari
În calitate de şefă a Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaţilor, Biro Rozalia a promovat la Oradea Declaraţia Parlamentului României cu privire la noua variantă a Legii Educaţiei din Ucraina. Actul normativ care este în prag de promulgare a fost adoptat de membrii Radei Supreme a Ucrainei şi conţine elemente care „limitează drastic dreptul la educaţie în limba maternă pentru etnicii români” din ţara vecină. Cum şi Biro face parte dintr-o minoritate extrem de sensibilă atunci când cineva ar aduce atingere (fie şi doar cu gândul) la anumite drepturi ale ei, deputatul UDMR a precizat din nou că Educaţia este un „drept fundamental”, iar folosirea limbii materne în Educaţie este un „factor esenţialpentru păstrarea identităţii naţionale”. Valabil şi pentru românii din Ucraina.
Potrivit parlamentarului bihorean, în legea tocmai adoptată de forul decident din Ucraina, ar urma o constrângere etapizată a drepturilor elevilor aparţinând minorităţilor naţionale. Astfel, până în anul 2027, ar trebui să fie puse în practică 3 etape: în ciclul primar ar mai fi predare în limba minorităţilor, dar la gimnaziu ar rămâne doar „elemente de limbă maternă”. Totul pentru ca, la liceu, tinerii să nu mai aibă deloc şansa de a învăţa în limba lor maternă. Noile prevederi ale Legii Educaţiei ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018. Biro Rozalia spune că în Declaraţia adoptată în comun de Camera Deputaţilor şi de Senat i se cere preşedintelui Ucrainei să uzeze de prerogativele sale şi să retrimită spre reexaminare legea. De asemenea, li se cere Guvernului României şi Administraţiei Prezidenţiale din ţara noastră „să acţioneze ferm în plan bilateral şi în cadrul structurilor internaţionale relevante pentru asigurarea unein protecţii adecvate a identităţii lingvistice, culturale şi religioase a etnicilor români din Ucraina”. Sunt peste 400.000 de asemenea persoane. Deputatul Biro a menţionat că, în mod cert, astfel de demersuri vor fi făcute şi de celalalte două ţări care au etnici în Ucraina (Ungaria şi Slovacia).
În acest context, întrebată de bihorstiri.ro, fosta viceprimăriţă de Oradea a declarat că şi în România ar mai fi multe de făcut în privinţa asigurării reale şi complete a păstrării identităţii culturale / lingvistice a minorităţilor. Biro Rozalia vorbeşte despre faptul că nu ar exista voinţă administrativă locală pentru punerea în practică a mai multor acte normative din acest domeniu, aflate în vigoare.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0