Actualizat noiembrie 25th, 2024 10:28 PM
sept. 20, 2017 Florin Coman Actualitate 0 1276 vizualizari
În timp ce în localităţile foarte tare lovite de furtunile de duminica trecută se lucrează în continuare la reparaţii şi evaluarea pagubelor, meteorologii au continuat să atenţioneze cu privire la vremea rea. În acest context şi deoarece nu sunt excluse noi perioade de instabilitate atmosferică, ISU „Crişana” a scos de la naftalină sfaturile pe care oamenii ar trebui să le ia în seamă în caz de furtună. Salvatorii recomandă cetăţenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil şi care pe timp de vijelie ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale. „Pe timpul furtunii, cetățenii trebuie să întrerupă orice activitate în aer liber, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția, să închidă ușile și ferestrele și să deconecteze aparatele şi echipamentele electrice. Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate”, transmite ISU. Alte chestiuni demne de băgat în seamă:
– Dacă sunteţi în spaţii deschise, aşezaţi-vă ghemuit la pământ. Puneţi-vă mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi.
– Reduceţi contactul cu pământul încercând să deveniţi o ţintă cât mai mică.
– Nu vă întindeţi pe pământ.
– Evitaţi: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în arie deschisă,câmpuri, sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete etc..
– Dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi.
– Dacă sunteţi într-o zonă deschisă, mergeţi spre o zonă joasă, precum o vale.
– Dacă sunteţi pe un lac, încercaţi să ajungeţi la mal de urgenţă şi adăpostiţi-vă imediat.
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0