Actualizat noiembrie 25th, 2024 1:58 PM
sept. 17, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1478 vizualizari
Guvernul și autoritățile locale / județene din Timiș sunt în alertă în urma celor cauzate de vremea foarte rea, care a dus deja la moartea a cel puțin 6 persoane. Totodată, s-a raportat rănirea a zeci de oameni, inclusiv copii. Meteorologii vorbesc despre vreme severă care traversează foarte repede zona de vest a țării și se așteaptă ca fenomenele aferente să ajungă, în noaptea de duminică spre luni (17 / 18 septembrie), în partea estică a Transilvaniei.
În Bihor, deși vântul destul de tare și ploile și-au făcut simțită prezența, situația nu este nici pe departe la fel de tragică precum în Timiș și zona Banatului. Din informațiile oficiale disponibile la ora publicării (19:08), nicio persoană nu a avut de suferit și, de fapt, nu au fost pagube extrem de mari. Poate singura situație demnă de menționat este cea a unui bloc de locuințe din Aleșd, acoperișul clădirii fiind smuls de vânt și „depus” pe câteva mașini parcate în fața ei.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, în cursul zilei de 17 septembrie, o serie de atenționări de tip „Nowcasting”. Și Bihorul a fost vizat, însă, deocamdată, în județul nostru se pare că lucrurile s-au calmat. Specialiștii prevestesc ploi pentru următoarele zile. Precipitațiile ar urma să cuprindă întreaga Românie.
foto – alesdonline.ro
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0