Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
sept. 14, 2017 Andrei Şandor Administrație, Auto 0 1965 vizualizari
Azi, 14 septembrie, e ziua în care orădenii interesaţi de ce anume le pregăteşte administraţia locală în materie de parcări pot participa la o dezbatere publică. Aceasta va avea loc în sala mare a Primăriei. În presă au apărut deja informaţii despre anumite schimbări pe care Municipalitatea intenţionează să le facă în acest domeniu. Înainte de un vot în Consiliul Local, dezbaterea publică e un pas obligatoriu, potrivit legii. Nu se ştie câţi oameni vor avea propuneri pertinente, dar nici câte propuneri pertinente vor fi incluse în documentul final care va fi pe masa aleşilor locali. Cert este că, aşa cum şi bihorstiri.ro a scris, administraţia Bolojan va umbla la tema parcărilor prin mai multe măsuri: creşterea numărului / ofertei de locuri de parcare (prin construirea de parcări subterane şi supraterane), scăderea numărului de maşini care e necesar să parcheze în zona centrală (inclusiv prin eliminarea de locuri de parcare), soluţii de parcare de scurtă durată, favorizarea parcării pentru rezidenţi şi cumpărători, respectiv taxarea diferenţiată funcţie de locaţie şi de timp. Această ultimă potenţială măsură a fost propusă şi de grupul de consilieri PSD. „Politica de administrare a parcărilor va urmări crearea unui echilibru între cererea de locuri de parcare şi ofertă. Se va urmări prevenirea unei situaţii de creştere excedentară a solicitării de locuri de parcare şi, pe de altă parte, aplicarea unor măsuri pentru a creşte numărul de vizitatori în centrul oraşului”, se arată în propunerea de Strategie care va fi dezbătută azi de la ora 17.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur