Actualizat noiembrie 29th, 2024 12:53 AM
sept. 12, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1595 vizualizari
În puține lucruri se înțeleg conducerile Municipalității orădene și Consiliului Județean (CJ) Bihor, dar pe marele proiect sanitar strategic, care va primi finanțare europeană nerambursabilă cele două entități par că s-au înțeles. De fapt, Primăria Oradea are un interes major în reușita acestui proiect căci el presupune dotarea cu aparatură în valoare de milioane de euro a celor două spitale pe care le are în gestiune (Județeanul și Municipalul). În ajunul unei ședințe extraordinare a aleșilor de la județ, în cadrul unei întruniri similare la Consiliul Local, legislativul orădean a adoptat proiectul privind contribuția municipiului reședință de județ: 105.000 de euro din valoarea eligibilă (link).
Așa cum și bihorstiri.ro a scris, proiectul prin care CJ intenționează să atragă o sumă consistentă se va derula pe Programul RO-HU 2014/2020 și va presupune aducerea de dotări la toate spitalele municipale și orășenești din Bihor. De asemenea, se are în vedere punerea pe picioare a unei rețele centralizate de telemedicină, dar și a unui Centru de formare continuă și de abilități practice. Pentru mai multe detalii despre intențiile CJ Bihor accesați acest link. De menționat că un proiect de hotărâre similar cu cel privind cofinanțarea municipală se va afla pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de miercuri, 13 septembrie, a legislativului bihorean. Și, de data asta, din câte se pare, nu se va mai asista la o opoziție oarbă a PNL.
nov. 29, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!
nov. 28, 2024 0