Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 27, 2017 Andrei Şandor Administrație, Politică 0 2893 vizualizari
Liberalii din Consiliul Judeţean (CJ) Bihor au avut şi ei ocazia să afle cum e să propui ceva cât de cât pertinent, dar majoritatea să îţi respingă propunerile. Tema: clădirea fostei Policlinici Mari de pe str. Republicii. Imobil părăginit şi care se degradează în continuare fie şi doar „ascultând” certurile politice care sunt iscate pe marginea lui. Pe ordinea de zi a şedinţei de plen de azi, 27 iulie, consilierii judeţeni au avut şi două materiale iniţiate de grupul PNL: unul privind stabilirea destinaţiei clădirii, iar celălalt privind demararea procedurilor de achiziţie a documentaţiilor tehnice în vederea realizării lucrărilor de reabilitare a imobilului emblematic. Principalele discuţii au fost purtate între liderul de grup liberal, Ionel Avrigeanu, şi preşedintele, respectiv vicepreşedintele CJ, Pasztor Sandor şi Ioan Mang.
În timp ce Opoziţia cerea răspicat ca, într-un final, judeţul să decidă ce anume va face cu acel imobil – luând la mişto ideile lansate de Mang într-o conferinţă de presă, cum că acolo ar putea fi amenajat un hotel de 5 stele sau un mall de lux -, Puterea a contracarat invocând inclusiv faptul că pentru orice altă destinaţie decât cea de activitate sanitară este nevoie de aviz de la Ministerul Sănătăţii (MS). Acest lucru apare în peisaj deoarece, în 2002, construcţia a trecut în administrarea CJ, însă în scop sanitar. Aşa că, potrivit celor din Raportul de specialitate prin care propunerea PNL primeşte aviz de respingere, în caz de schimbare a destinaţiei imobilului este nevoie de aviz de la MS şi de la Ministerul de Interne. În dialog a intervenit şi consilierul Dacian Foncea, fost director de spital în Oradea. Acesta a încercat să explice că, având în vedere că fosta Policlinică Mare a funcţionat pe lângă Spitalul Judeţean, din moment ce unitatea a trecut în „ograda” Primăriei, se poate considera că şi clădirea de pe str. Republicii nr. 35 este a Municipalităţii. Nimic mai fals, după cum a arătat secretarul judeţului, Carmen Soltănel; aceasta a reamintit că respectiva construcţie a trecut total în patrimoniul judeţului Bihor. De asemenea, şefa Serviciului de Administrare a Patrimoniului, Teodora Baş, a făcut o argumentaţie amplă pe tema situaţiei imobilului.
Răspunzând pe larg solicitărilor şi ironiilor liberale, vicepreşedintele Ioan Mang a făcut un scurt istoric al trecerii Spitalului Judeţean în zestrea Primăriei Oradea, act consumat pe vremea preşedintelui Radu Ţîrle, în urma deciziei MS de a descentraliza spitalele. De asemenea, social-democratul a precizat că ceea ce a afirmat referitor la posibilele destinaţii pentru clădirea de pe str. Republicii au fost doar idei de luat în seamă de un potenţial cumpărător, dacă se va ajunge la o vânzare prin licitaţie. Liberalii nu s-au lăsat. Ionel Avrigeanu a cerut ca, dacă tot sunt respinse propunerile PNL, Executivul CJ să vină cu ceva concret pentru viitorul imobilului. „Faceţi paşi concreţi! Noi credem că dumneavoastră nu doriţi să faceţi nimic cu această clădire. Dacă veniţi cu ceva rezonabil, aveţi voturile noastre”, a promis liderul grupului de Opoziţie.
La vot, majoritatea PSD / UDMR / ALDE a adoptat proiectele prin care propunerile PNL au fost respinse. Preşedintele Pasztor Sandor a pledat cauza respingerii bazată pe ideea că este nevoie de aviz de la Ministerul Sănătăţii pentru o altă destinaţie, dar nu a omis să transmită, indirect, către Primăria Oradea că ar fi în interesul sistemului sanitar local ca acel imobil să treacă la Municipiu. Adică primarul Ilie Boloja să se mai gândească dacă totuşi nu acceptă trocul Policlinica Mare pentru cinematografele Transilvania şi Libertatea. Astfel, clădirile „culturale” ar reveni la CJ Bihor, care gestionează toate instituţiile de cultură, în timp ce reţeaua sanitară orădeană s-ar alege cu un imobil care şi în trecut a servit drept lăcaş al Sănătăţii.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0