Actualizat noiembrie 29th, 2024 12:53 AM
iul. 13, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2125 vizualizari
Aproape că nu pot fi trase destule semnale de alarmă atunci când vine vorba despre pericolele care îi pasc pe cei care se aventurează în ape neamenajate pentru înot. Iar decesul poate apărea indiferent de vârstă, de sex sau de condiţia materială a celor neglijenţi. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful ISU „Crişana”, col. Sorin Caba a recapitulat tragediile acvatice petrecute în Bihor în ultimii ani accentuând locurile în care au avut loc înecuri. Se pare că cele mai periculoase ape din judeţ sunt barajul de la Tileagd, canalul colector de la Boiu, canalul de la Aștileu, Crişul Repede, Crişul Negru, lacul de acumulare Șauaieu, precum şi lacul din Sântion.
Potrivit salvatorilor, sunt câteva reguli pe care toţi doritorii de bălăceală trebuie să le respecte. Iată-le:
– scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului
– evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare; cel mai indicat este să nu vă aventuraţi să vă scăldaţi, dacă nu înotaţi bine
– evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci ori în locurile în care s-au produs anterior incidente
– nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte
– nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare.
De asemenea, pentru că cei mici / tinerii sunt, parcă, cei mai dispuşi să facă lucruri nesăbuite, ISU „Crişana” vine şi cu alte sfaturi în atenţia părinţilor, pentru sezonul estival:
– nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici ori în cadă
– urmăriţi continuu, comportarea copiilor în apă: nu vă lăsaţi distraşi de alte activităţi şi nu vă întoarceţi nicio clipă cu spatele la aceştia; nu uitaţi că cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu să înoate
– echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate de către copii sub atenta supraveghere a unui adult
– împrejmuirea piscinei personale cu un gard poate preveni accidente nedorite în rândul minorilor
– purtarea vestelor de salvare de către copii este o metoda eficientă de prevenire a unor astfel de accidente
– explicaţi-le adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate și consecințele grave, uneori tragice ale actelor de teribilism costând în sărituri în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii, iar în cazul ieşirilor acestora „la scăldat” cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact.
nov. 29, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!
nov. 28, 2024 0
nov. 28, 2024 0
nov. 29, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!
nov. 28, 2024 0
nov. 28, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!