Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 11, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2030 vizualizari
Grupul UDMR din Consiliul Local (CL) a calculat: un loc de parcare dorit de Executiv pe str. Morii (blocurile X13, X14 şi AN11) costă 20.000 de lei. Aşa le-a ieşit calculul reprezentanţilor maghiarimii în legislativul Oradiei. Desigur, proiectul, în valoare totală de 410.000 de lei, nu înseamnă doar locurile efective de parcare, ci şi un acces auto, canalizre pluvială pe vreo 30 de metri şi 45 de metri de iluminat public. Proiectul cu pricina a fost pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de marţi, 11 iulie. Consilierul Kecse Gabriella s-a arătat scandalizată de costul celor 20 de locuri de parcare din Nufărul, lucrarea fiind prevăzută să dureze maximum 3 luni de zile. În opinia udemeristei, prioritară pentru Primărie ar trebui să fie asfaltarea străzilor încă nemodernizate din anumite zone ale municipiului. Răspunsul la „interpelare” l-a dat viceprimarul Florin Birta, care nu s-a băgat în polemică referitoare la preţul considerat prea mare invocat de Kecse, însă a militat pentru continuarea politicii de realizare de noi şi noi locuri de parcare în cartiere. Birta a invitat-o, de altfel, pe reprezentanta UDMR la oricare întâlnire pe care Executivul o are în teren cu cetăţenii, în care oamenii cer cu insistenţă ca administraţia locală să creeze în continuare locuri de parcare pe lângă blocuri. Proiectul a trecut cu votul majorităţii liberale din CL Oradea.
foto – pentru ilustrare
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0