Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iun. 12, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 3105 vizualizari
Pompierii Detaşamentului 2 din Oradea au rezolvat, în weekend, un caz de incendiu în care doi copii au fost în pericol. Aparent, chiar minorii au declanşat focul. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 10 iunie. Apelul prin 112 a fost dat la ora 11:40, două autospeciale de lucru cu apă și spumă fiind trimise la locul cu pricina pentru localizarea și lichidarea incendiului. Potrivit Biroului de Presă al ISU „Crişana”, flăcările au izbucnit la etajul I al unui bloc de pe str. Meşteşugarilor. „În momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau la balconul locuinței, cu posibilitate de propagare la întregul apartament. Pompierii militari au stins incendiul în aproximativ 15 minute, limitând pagubele la 2 comode din lemn și un scaun”, spune cpt. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU. A fost nevoie de intervenţia echipajului SMURD după ce un bărbat a suferit o ușoară intoxicație cu fum în timp ce a evacuat din apartament doi copii în vârstă de 6, respectiv 8 ani. Copiii au scăpat nevătămaţi, iar în cele din urmă nu a fost nevoie de transferul adultului la spital.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 14, 2024 0
mai 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0