Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 08, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 5658 vizualizari
Imediat după Rusalii, un portalul pressone.ro a publicat un amplu material despre modul în care eurodeputatul bihorean Emilian Pavel se foloseşte de banii primiţi la Bruxelles în scopuri, chipurile, nu tocmai legale. Printre altele, preşedintele executiv al PSD Bihor este arătat cu degetul pentru că lucrează cu firme de consultanţă şi PR aparţinând unor prieteni de-ai săi, şi ei membri PSD. De asemenea, lui Pavel i se reproşează că ar finanţa filiala judeţeană a partidului din care face parte cu bani de la Parlamentul European, suspiciunea ziariştilor de la site-ul menţionat fiind că ar fi vorba despre o spălare de bani. În urma articolului, preluat şi de o parte a presei locale, Pavel a considerat să facă unele observaţii şi să le transmită mass media orădene.
Bihorstiri.ro preia integral precizările europarlamentarului social-democrat:
„Scriu aceste rânduri cu gândul atât la oamenii care mă cunosc, mă apreciază și mă sprijină, cât și la cei care, încă, nu mă cunosc direct. Deși sunt un om care nu dușmănește pe nimeni, sunt sigur că există persoane care nu mă plac, și nu fac o tragedie din asta, nici un obiectiv din a fi iubit de toată lumea. Le sunt însă recunoscător tuturor celor care, chiar dacă nu au întotdeauna aceleași convingeri ca și mine, reușesc să mă vadă și să mă perceapă într-un mod corect.
Mai scriu aceste rânduri pentru că, în climatul actual, există un teren fertil pentru a spune orice despre oricine, iar acel orice își va găsi eventual suficiente urechi credule. Ei bine, eu nu pot să accept să se spună orice despre mine, iar când numele meu este asociat cu fapte care nu îmi aparțin, nu vreau să tac.
Sunt politician. Fără discuție și fără rușine. Sunt membru PSD din anul 2001, iar cei cărora accederea mea în Parlamentul European, în Noiembrie 2014, li s-a părut neașteptată, trebuie să știe că succesului meu de peste noapte i-au trebuit 16 ani ca să se întâmple. Au fost 16 ani în care nu am visat la ciolan, nu am fugit după ciolan și nu am dat din coate ca să ajung la ciolan. Mai mult, activitatea mea de acum, ca parlamentar european, deși în mod categoric este foarte bine plătită, nu este în niciun caz, pentru orice om cu mintea întreagă, un ciolan pe care, cum s-ar spune la noi, înțeleg să îl rod timp de cinci ani, după care Dumnezeu cu mila…
Am doi ani și jumătate de mandat la Bruxelles și Strasbourg, în care am trăit cu geamantanul după mine, între avioane, ședințe, discuții, conferințe, dezbateri, negocieri, certuri, momente frumoase, oboseală și tot ce ține de această funcție specifică. Nu mă plâng și vreau să fie clar. Fac ceea ce îmi place să fac, iubesc munca mea și cred că o fac bine. Ca dovadă, acum câteva luni mă situam pe primul loc între europarlamentarii români ca număr de amendamente depuse la rapoartele pe care lucrăm în Parlamentul European. De asemenea, am fost votat în cadrul unui eveniment anual prestigios, organizat la Bruxelles, ca europarlamentar al anului la categoria ocuparea forței de muncă, și am fost de asemenea nominalizat la o a doua categorie, promovarea drepturilor femeilor și a egalității de gen. În mod esențial, munca mea și rezultatele ei ca deputat european, acolo se văd, în amendarea diverselor texte legislative cu care intru în contact și încercarea de a promova cele mai bune variante pentru România și pentru români, indiferent de tema. Am așadar doi ani și jumătate de mandat pe care, o spun cu respect, pot să îi apăr și să îi justific în fața oricui. Aceste lucruri însă, contează mai puțin acum.
Astăzi, o publicație online pe care nu o cunoșteam, a scris despre mine un material, preluat de o altă publicație online din Bihor, în care sunt acuzat, de către prima publicație, că aș fi pus la punct un circuit care seamănă cu un mecanism de finanțare a PSD Bihor și o schemă de scurgere a fondurilor destinate activității din Parlamentul European către filiale din țară ale partidului, în timp ce publicația bihoreană – care nu face decât să copieze materialul inițial, adaugă totuși ceva original, vorbind despre faptul că utilizarea fondurilor europene într-un sistem croit parcă pentru a spăla bani în beneficiul partidului îmbracă aspecte penale, ce pot atrage atenția procurorilor. Cum sugerează autorii că am făcut acest lucru? Prin contractele încheiate cu colaboratorii mei din țară, sub formă de prestare de servicii.
Recunosc, la fel ca oricine, că pus în fața acestor acuzații nu știu foarte bine ce să fac. Cum să mă dezvinovățesc de ceva ce nu am făcut, iar cei care spun că aș fi făcut ceva, nu aduc nicio dovadă pentru spusele lor? Mai mult, consideră răspunsurile oficiale date de Parlamentul European la întrebările lor ca fiind evazive doar pentru că, probabil, nu le susțin aberațiile.
Este adevărat că prima publicație mi-a trimis și mie un set de întrebări la care, dat fiind modul formulării, am fost tentat să nu răspund. Una dintre ele suna astfel: poziția dlui Pavel referitoare la posibilitatea ca aceste sume să finanțeze organizația locală Bihor din care dlui a făcut parte. Am avut senzația, confirmată de publicarea materialului, că autorii nu aveau neapărat nevoie de răspunsurile mele…
Așa vrea să fiu clar: rezultatele din mandatul meu cu care mă mândresc, și care cred că au adus un dram de bine României nu îmi aparțin în exclusivitate.Nimeni, indiferent că se numește Trump, Macron, sau Băsescu, indiferent că se numește Bill Gates, Steve Jobs, Mark Zuckerberg sau Ion Țiriac nu ar fi putut realiza nimic fără echipa lor. Am fost de când mă știu un om de echipă și tot ce muncesc se întâmplă alături de echipa mea, din care o parte lucrează în România, iar dintre ei o parte s-au organizat ca și firme de consultanță, furnizându-mi servicii de care am nevoie pentru îndeplinirea mandatului meu.
Criteriile după care i-am ales sunt simple: să fie oameni pe care îi cunosc, cu care am mai lucrat în cei 16 ani de politică, oameni care vor să lucreze cu mine, cu care eu vreau să lucrez, care se pricep la ceea ce fac, sunt serioși în munca lor, țin pasul cu mine și asigură calitate! Nu sunt o firmă care își caută contractori pentru zugrăvit.
Sunt un om a cărui meserie este politica și care își alege colaboratorii și formele de colaborare conform legilor naționale, normelor europene și regulilor stabilite de Parlamentul European. Și da, în condițiile impuse de lege, vreau să colaborez cu oameni care au experiență politică. În condițiile legii, vreau să colaborez cu colegii mei și nu văd cu cine altcineva ar trebui să colaborez. În acest domeniu nu se lucrează cu străini, nu se fac licitații. Oameni aleși de oameni își aleg la rândul lor colaboratorii. Este natural, normal, legal și de bun simț.
Dar dacă răspunsurile date de funcționarii Parlamentului li s-au părut autorilor acelui material ca fiind evazive, sper ca al meu să fie mai clar: toate contractele încheiate de biroul meu cu diverși prestatori de servicii respectă procedurile extrem de riguroase impuse de Parlamentul European. Acei prestatori depun lunar rapoarte referitoare la activitatea lor, dar și declarații de interese, la începutul contractului. Așadar, Parlamentul European este informat, și verifică în permanență, atât despre eventuala implicare politică a unor prestatori de servicii cât și despre munca lor efectivă în cadrul contractului, și nu a solicitat niciodată încetarea colaborării dintre biroul meu și aceștia. În momentul în care foști colaboratori de-ai mei s-au orientat către alte activități, ce puteau duce la incompatibilitate, am respectat normele Parlamentului European și am încetat colaborarea cu ei ÎNAINTE de a deveni incompatibili.
Aceasta este, în esență, situația. Referitor la finanțarea ilegală a unui partid, iarăși, după mine, totul este clar și simplu. Eu nu o fac și nu știu pe nimeni care să o facă. Nu mă ocup cu așa ceva. Sunt un politician tânăr, sunt membru al Parlamentului European, am o situație bună și o muncă pe care o iubesc, am rezultate profesionale bune, de curând am devenit tată și îmi doresc o carieră lungă în politică. Nu aș risca pentru nimic în lume să pierd aceste realizări sau aceste oportunități.
Personal, eu îmi achit cotizația de membru de partid conform legii, hotărârilor interne ale organizației și în mod absolut transparent. În același timp, eu îi încurajez pe toți membrii de partid, indiferent de ce partid vorbim, să sprijine aceste organizații, să fie activi, cu cotizațiile plătite la zi și în mod transparent. Este un mod normal de implicare politică, de a sprijini o cauză în care crezi, fără nimic ascuns sau rușinos.
Cât despre spălarea de bani, din respect pentru proprietatea termenilor, vă dau definiția legală pe care am găsit-o:
Legea 656/2002, la art. 29 definește infracțiunea de spălare a banilor:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a circulaţiei sau a proprietăților, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.
Aștept de la toți cei care au publicat această sintagmă alături de numele meu să facă modificările care se impun în mod imediat.
Nu în ultimul rând, celor care mă acuză că nu aș excela la capitolul comunicare, le transmit rugămintea să nu stea doar să aștepte comunicatele de presă, ci să facă bine să citească materialele pe care le public pe blogul meu, emilianpavel.ro, pe Facebook sau pe Twitter, și pe lângă scandaluri să abordeze, așa cum unii colegi de-ai lor o fac deja, și teme europene, care au un impact uriaș și imediat asupra românilor și pentru care eu, alături de alți europarlamentari, mă lupt permanent. De nenumărate ori am propus în comunicatele transmise sau în materialele publicate de mine teme precum antreprenoriatul, educația secolului XXI, Piața Unică Digitală sau Schengen, pe lângă multe altele.
Încerc să închei un text pe care până la urmă m-am simțit obligat să îl scriu. Răul, în ceea ce privește numele meu, este oarecum făcut, dat fiind că, deși fără dovezi, sunt acuzat de fapte extrem de grave. Ce aș putea să fac? Le cer imperativ, deși știu că sună ca o glumă, tuturor celor care scriu așa ceva să își susțină invențiile.
În rest, îmi dau foarte bine seama în ce țară trăiesc, îmi dau seama că au existat și probabil există oameni cu funcții care fură de la noi toți încât ne mirăm uneori că mai curge apa la robinet. Îmi dau bine seama că pe acest teren fertil orice se spune despre un politician poate avea un parfum de credibilitate.
Ei bine, eu nu sunt hoț și mai cunosc destui oameni ca mine. Îmi voi continua activitatea, alături de echipa mea – și legal, și transparent, și eficient – pentru că, și o spun mereu, când voi pleca din Parlamentul European mă voi uita în urmă și voi spune cu mândrie că am mișcat măcar cu milimetru România în direcția bună”.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0