Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iun. 06, 2017 Florin Coman Actualitate 0 2976 vizualizari
Evacuare cu scandal, pe malul Crişului Repede, pe teritoriul administrativ al Municipiului Oradea. Soţii Florin şi Mariana Pop s-au trezit din nou cu muncitori şi utilaje trimise de Primărie în vederea dezafectării locuinţei pe care o ocupă. Imobilul este al CFR, potrivit relatării celor implicaţi, cei doi ocupând casa în calitate de angajaţi ai companiei de stat. De precizat că acea casă folosea drept punctd e administrare pentru podul CFR lângă care se află. Argumentul Municipalităţii: pe acolo ar urma să treacă o pistă pentru biciclete. Cei doi locatari ai clădirii au declarat în faţa jurnaliştilor prezenţi că sunt de-a dreptul şocaţi de uşurinţa cu care Primăria decide să radă de pe suprafaţa pământului o casă în care mai locuiesc oameni. În contrapartidă, adjunctul de la Direcţia Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, Cristian Popescu, spune că Regionala Cluj a CFR a dat voie Municipalităţii să procedeze la evacuarea oamenilor şi la dezafectarea terenului cu pricina. De asemenea, reprezentantul administraţiei locale afirmă că cei doi soţi, de fapt, nu locuiesc în casa bună de demolat, la locul cu pricina mai fiind de găsit doare ceva animale. Pentru a contracara aceste afirmaţii, soţii Pop i-au invitat înăuntru pe cameramani pentru a le arăta că locuinţa e echipata şi folosită pentru traiul de zi cu zi. Trebuie spus că oamenii fuseseră notificaţi de Primărie în vederea plecării de acolo, dar, potrivit celor doi năpăstuiţi, locuinţa oferită de administraţia locală ar fi ocupată ilegal de o altă familie. Deci nu au unde să se mute. Mai mult decât atât, conform spuselor lui Florin Pop, Municipalitatea nu ar fi prezentat vreun ordin de evacuare. Cei doi soţi au consultat un avocat, iar acesta le-a spus că fără ordin de evacuare ei nu pot fi scoşi de acolo.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0