Actualizat februarie 5th, 2025 1:11 PM
iun. 06, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2294 vizualizari
Scandalul crescut în jurul actului managerial executat de Marian Boboia, şeful Şcolii de Arte „Francisc Hubic” din Oradea, nu ar trebui să afecteze performanţele profesionale ale instituţiei. Este părerea directorului interimar Liviu Buţiu, cel care, în prima sa conferinţă de presă de la înscăunare a declarat, la solicitarea ziariştilor, că nu are vreun conflict cu Boboia. Din contră: îi duce mai departe anumite proiecte pregătite pentru închiderea anului educaţional 2016 / 2017. Marţi, Buţiu (foto) a fost întrebat despre situaţia şi atmosfera din instituţie, managerul temporar rezumându-se la a preciza că activitatea merge mai departe şi că există o „anchetă în derulare” în ceea ce priveşte cele care au stat la baza demiterii lui Marian Boboia. Deci mesajul este că nu va face declaraţii cu privire la aceste aspecte. Liviu Buţiu se declară muzician dedicat cauzei şi Şcolii „Hubic”, spune că nu este afiliat politic şi că nu vrea să se bage în dispute politice. Referitor la finalul interimatului său, violonistul şi dirijorul a recunoscut că intenţionează să se înscrie la concursul pentru ocuparea definitivă a postului de manager. Acesta va trebui organizat în maximum 4 luni de zile. Detalii despre motivele rezilierii contractului de management al lui Marian Boboia găsiţi AICI. Liviu Buţiu spune că managerul demis este în continuare cadru didactic al instituţiei şi că îşi doreşte ca acesta să continue să predea în special pentru că este un bariton renumit, dar şi pentru că are rezultate incontestabile. Noul şef interimar de la „Hubic” speră ca această situaţie jenantă să se termine cât mai repede astfel încât prestigiul instituţiei de cultură să nu fie ştirbit.
nov. 29, 2024 0
apr. 06, 2024 0
iun. 16, 2017 0
iun. 09, 2017 0
feb. 05, 2025 0
feb. 05, 2025 0
feb. 05, 2025 0
feb. 05, 2025 0