Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
mai 16, 2017 Andrei Şandor Actualitate, business 0 3276 vizualizari
Creştere cu peste 50% a vendorilor care vor oferi de-ale gurii, zone mai generoase pentru copii, noutăţi culinare şi chef Foa. Acestea ar fi câteva informaţii extrem de sumare despre ediţia din 2017 a Street Food Festival, care va începe în curând în centrul Municipiului Oradea. În prezenţa viceprimarului Florin Birta, Constantin Covaliu şi Călin Câmpean – general manager, respectivcommercial manager la Street Food Festival – au oferit amănunte despre evenimentul prin care se deschide, practic, sezonul mâncării stradale în acest an. Căci, deşi Oradea nu a fost pe hartă decât în 2016, de data asta organizatorii au decis să pornească de aici caravana care ispiteşte papilele gustative şi scoate bani frumoşi din buzunarele gurmanzilor.
Chiar şi responsabilii de acţiune recunosc că preparatele de la SFF sunt mai scumpe decât aceeaşi mâncare comandată la restaurant (n.b.: depinde, desigur, de restaurant…), un preţ mediu pe porţie fiind între 15 lei şi 21 lei. Însă, spun Covaliu şi Câmpean, savoarea, atmosfera şi faptul că în mod cert este un preparat proaspăt, făcut pe loc, compensează plus valoarea. Acest aspect a fost subliniat şi de consilierul local Romeo Ionescu, manager al Hotel Ramada Oradea. Acesta a participat la conferinţa de presă de azi în calitate de vendor, căci el va aduce la SFF un food truck specializat pe paste. Inclusiv „ancestralii” tăiţei cu mac/nucă vor putea fi cumpăraţi de la punctul de lucru al directorului de hotel. Ionescu se declară un mare iubitor de mâncare, recunoscând că îi place şi partea cu gătitul. După toamna trecută, când a fost client al SFF, consilierul a decis că trebuie musai să-şi facă un food truck. Este o maşină Mercedes modificată despre care proprietarul spune că speră să îşi facă bine treaba pentru a-i servi pe clienţii care vor sta la coadă.
Şi în acest an, „mascota” evenimentului culinar va fi chef Foa, dar şi bucătarul Adi Hădean va putea fi găsit în Piaţa Unirii. Înainte de a poposi la locurile definitive din centru, food truck-urile vor defila prin oraş. Periplul va avea loc miercuri, 17 mai, de la ora 15, cu pornire din Nufărul. Organizatorii promit o atmnosferă adecvată permanentă cu muzică de acompaniament toată ziua, dar şi cu concerte în cursul zilelor. Vor fi 3 recitaluri zilnice, cu formaţii din România, Ungaria şi Brazilia. Printre delicatesele aduse în acest an la Street Food Festival de la Oradea se numără mielul pe băţ, un sandwich special preparat lent în cuptor (timp de 10 ore), dar şi pizza napolitană făcută într-un Land Rover transformat în bucătărie ambulantă. De asemenea, vor fi şi preparate pentru vegetarieni, sucuri naturale, vinuri şi alte tipuri de băuturi. În timp ce adulţii stau la coadă, copiii vor putea să se distreze în zona dedicată lor, în jurul statuii lui Mihai Viteazul. Va fi un perimetru mai mare decât în 2016, a precizat viceprimarul Florin Birta, salutând revenirea acestui eveniment în oraşul nostru. De altfel, Municipalitatea a alocat 35.000 de lei pentru a sprijini organizarea SFF în 2017. Printre cei 45 de vendori, 9 vor fi din Oradea. Lista completă a participanţilor poate fi găsită AICI.
nov. 19, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 29, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0