Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
mai 09, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 6283 vizualizari
Gestaţie extrem de grea pentru sala polivalentă de 5.000 de locuri, temă de campanii electorale şi lupte politice încă din 2014. Marţi, 9 mai, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Bihor, preşedintele de filială Ioan Mang i-a cerut public primarului Ilie Bolojan să facă cele necesare pentru eliberarea cât mai rapid cu putinţă a noului amplasament destinat proiectului gestionat de Compania Naţională de Investiţii (CNI). Mang a arătat că Piaţa Obor (Ocska) încă nu s-a mutat, iar licitaţia este deja în curs pentru construcţia efectivă a sălii. Adică şeful social-democrat a lăsat să se înţeleagă că, din nou, Primăria Oradea ar fi cea care tărăgănează lucrurile. Probabil pentru că „unii vor să arate, punând tălpi, că Guvernul nu face” acea sală pe care orădenii o aşteaptă cu ardoare.
Ioan Mang spune că îşi doreşte realizarea acestei investiţii în Oradea, însă nu exclude nici varianta ca edificiul să apară în comuna Sînmartin. Acolo unde, a precizat preşedintele PSD, sunt şi locuri de cazare şi unde pot fi organizate „competiţii de răsunet”. Se pare că politicianul social-democrat se teme de faptul că licitaţia pentru construire va fi finalizată mai repede decât procedura de mutare pe noul amplasament a pieţii Obor. Situaţie în care, spune Mang, chiar şi finanţarea ar putea fi pusă sub semnul întrebării. De aceea, pentru ca acei bani să vină în Bihor, ar putea fi o soluţie identificarea unui teren în comuna vecină. Ioan Mang a declarat că încă nu a avut discuţii pe acest subiect cu primarul Cristian Laza, dar spune că e convins că edilul de Sînmartin se va putea mişca repede în acest sens, dacă ar fi nevoie.
Reamintim că sala polivalentă ar fi trebuit construită în zona centurii orădene, în apropiere de Era Park, dar Autoritatea Aeronautică nu a dat aviz din cauza unui regim de înălţime de respectat, în zonă fiind şi aerogara de la Oradea. Municipalitatea a decis atunci să facă o rocadă: Piaţa Ocska va merge lângă şoseaua ocolitoare, iar sala va putea fi ridicată pe actualul amplasament gestionat de Administraţia Domeniului Public. De menţionat că a fost deja cerut acordul de Mediu pentru noul loc în care va activa Piaţa Obor.
oct. 23, 2024 0
oct. 13, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0