Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 25, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 4210 vizualizari
Şedinţele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor nu mai sunt nici pe departe plictisitoare. Eventual jenante pentru privitorii care ar aştepta operativitate şi muncă în folosul cetăţenilor care i-au trimis acolo pe consilieri. Procesul intentat de PNL pe motiv de alegere nelegală a conducerii în a treia şedinţă de constituire din iunie 2016 se află la „pauză”, prima instanţă de contencios dându-le câştig de cauză liberalilor. Între timp, cu excepţia anumitor proiecte punctuale, aleşii PNL refuză să participe la adoptarea punctelor care necesită 2/3 din voturi. Coaliţia PSD / UDMR / ALDE acuză comandă de la Ilie Bolojan (preşedinte, încă interimar, al PNL Bihor), în timp ce Opoziţia contestatară spune că atitudinea politică a grupului liberal este generată de modul în care Executivul (nelegal, chipurile) de la CJ se comportă cu liberalii, neconsultându-i cu privire la proiectele importante înainte de includerea lor pe ordinea de zi a şedinţelor. Un astfel de episod s-a derulat şi în cadrul întrunirii de marţi, 25 aprilie.
De data asta, principalul subiect pe marginea căruia au fost certuri, acuze şi ironii a fost intenţia CJ Bihor de a acţiona în instanţă filiala PNL. Motivul: prin felul în care „joacă” la şedinţele de plen, începând cu vara anului trecut, liberalii ar fi păgubit judeţul în sine şi Consiliul Județean „prin refuzul explicit și cu rea credință de a prejudicia”, nevotând o serie de „proiecte de hotărâri de interes deosebit pentru județului Bihor, intrând … în sfera abuzului de drept”. În proiectul de hotărâre prin care Executivul judeţului ameninţă cu pronirea unei acțiuni în constatare împotriva PNL Bihor sunt enumerate acele proiecte pe care liberalii le-ar fi boicotat în mod deliberat.
Câteva exemple: Drumul Apusenilor, „proiect de hotărâre privind reabilitarea drumurilor județene, cu excepția celor care ating comuna Vârciorog condus de un primar PNL reabilitare care a fost votată, în comparație cu alte localități care nu au fost votate pentru reabilitare iar datorită atitudinii PNL filiala Bihor nu vor putea beneficia de repararea drumurilor care trec prin localitățile lor”, reluarea licitaţiei pentru noul terminal aeroportuar de la Oradea sau proiectul privind „prelungirea chiriei Muzeului Tării Crișurilor în spațiul aparținând Episcopiei Romano – Catolice, periclitând situația incertă a chiriașului eventual riscând și o evacuare pentru lipsă de titlu conform art. 1034 Codul de procedură civilă punând în pericol patrimoniul cultural național deținut de Muzeul Țării Crișurilor”. Celelalte proiecte invocate de conducerea CJ Bihor pot fi găsite accesând acest link.
Desigur, grupul liberal a avut de comentat mult în legătură cu procesul pe care l-ar intenta CJ Bihor împotriva filialei. Liderul de grup Ionel Avrigeanu a fost cel mai înverşunat, ambalându-şi discursul în contra-critici şi ironii la adresa şefilor actuali ai CJ Bihor. Fostul vicepreşedinte al instituţiei a reclamat faptul că se încearcă constrângerea consilierilor liberali pentru ca ei să voteze aşa cum doreşte coaliţia PSD / UDMR / ALDE, lucru de neacceptat pentru Opoziţie. De asemenea, Avrigeanu le-a amintit liderilor CJ că au fost multe proiecte – unele chiar de mare importanţă – pe care şi aleşii PNL le-au votat, deci partidul nu poate fi acuzat de boicotarea activităţii instituţiei sau a dezvoltării judeţului. „Ne ameninţaţi cu chemarea în judecată. Poate ne şi împuşcaţi, dacă nu votăm aşa cum ne cereţi!”, a punctat Ionel Avrigeanu.
Preşedintele Pasztor Sandor i-a spus liberalului că nu e cazul să fie sarcastic şi că în textul proiectului supus discuţiei din plen nu apare nicăieri ceva legat de împuşcături. Pe de altă parte, mult mai serios abordând tema, liderul CJ a cerut ca PNL să facă o diferenţă între proiecte de tip politic şi proiecte care nu au nimic de a face cu lupta politică din Bihor. Pasztor a amintit de încăpăţânarea cu care consilierii PNL au trântit (deja de două ori) inventarul actualizat al bunurilor care aparţin domeniului public / privat al judeţului, respectiv de proiectul de constituire a dreptului de administrare în favoarea Muzeului Ţării Crişurilor asupra Casei pompelor şi Rezervorului de apă de la sediul nou (care va fi deschis, parţial, la mijlocul lunii mai) al instituţiei de cultură de lângă Parcul Bălcescu. Totodată, s-a făcut vorbire şi despre rămânerea în aer a contractului de comodat dintre Prefectură şi CJ Bihor pentru spaţiile în care activează Paşapoartele şi Înmatriculările.
Vicepreşedintele Ioan Mang (PSD) l-a informat, la cerere, pe liderul de grup Avrigeanu de la PNL că procesul va fi intentat pe linie Civilă. De partea lor, liberalii şi-au manifestat speranţa că Executivul chiar va merge până la capăt şi va da în judecată PNL Bihor, asta pentru ca întreaga dispută din şedinţa de plen de azi să nu rămână doar un „penibil” (după cum a spus Ionel Avrigeanu) joc de imagine făcut în faţa presei. Cei 18 membri ai grupurilor PSD, UDMR şi ALDE au fost de acord cu proiectul privind intentarea procesului, în timp ce consilierii liberali – 16 la număr – au votat „împotrivă”. Materialul a trecut, aici nefiind vorba despre minimum două treimi din voturi. Așa că PNL Bihor se poate aștepta la a fi dată în judecată de Consiliul Județean, președintele Pasztor Sandor citându-l pe primarul-președinte Ilie Bolojan atunci când a pus punct discuției cu Avrigeanu: „Apărați-vă!”. Referire la răspunsul pe care șeful mare al PNL Bihor i l-a dat lui Pasztor când acesta l-a întrebat de procesul intentat de liberali, după alegerile locale din 2016.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0