Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
apr. 25, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 4691 vizualizari
În ultimii vreo 7 ani de zile, la liberalii bihoreni nu au mai fost alegeri pentru posturile de conducere de la nivel judeţean. Între timp, s-au întâmplat multe lucruri: PNL a fost în USL, a rupt apoi protocolul cu PSD, a trecut de la ALDE la PPE şi cea mai recentă mişcare a fost fuziunea controversată şi criticată cu PDL. La Bihor, filiala a avut o conducere bicefală după trecerea lui Cornel Popa pe line aproape moartă. Ilie Bolojan şi Găvrilă Ghilea au asigurat leadership-ul. După care, în timpul mandatului de secretar general la nivel naţional, primarul Bolojan a fost desemnat preşedinte unic. Fără alegeri. Iar Ghilea a devenit mâna lui dreaptă, vicelider al PNL Bihor.
Miercuri, 26 aprilie, aproximativ 800 de delegaţi din judeţ îşi vor alege şefii. Adică preşedintele de filială, pe cei doi prim-vicepreşedinţi şi pe cei 8 vicepreşedinţi. De asemenea, liberalii trimişi la Oradea pentru scrutinul intern vor alege 15 membri pentru Biroul Politic Judeţean (BPJ). Primarul Ilie Bolojan şi fostul ministru Lucia Varga candidează la funcţia de preşedinte. Îşi doresc să fie prim-vicepreşedinţi Gheorghe Carp (managerul Spitalului Judeţean), deputatul Găvrilă Ghilea, şeful DGASPC Bihor, Călin Puia, şi primarul Ioan Șora de la Pomezeu. Pentru posturile de vicepreşedinţi nu va fi luptă mare: sunt 8 candidaţi pentru 8 locuri. Doritorii înscrişi sunt directorul ADP Oradea, Liviu Andrica, preşedintele PNL Oradea, viceprimarul Florin Birta, consilierii judeţeni Călin Gal, Kiss Janos şi Sebastian Lascu, primarul comunei Sântandrei, Ioan Mărcuș, Mihai Sferle – primar al comunei Cociuba Mare şi primarul de Aleşd, Ioan Todoca. În ceea ce priveşte candidaţii pentru statutul de membru al BPJ, delegaţii vor avea de ales astfel: Iulian Balaj (primarul oraşului Ştei), consilierii judeţeni Nicolae Bodea, Ioan Câmpan, Dacian Foncea, Teodor Suciu, Constantin Neniu şi Mihai Toderici, doctoriţa Carmen Pantiș, respectiv primarii Adrian Petroi (Hidişel), Florin Porge (Vaşcău), Silviu Toda (Căbeşti), Ionuţ Lazăr (Aştileu) şi Petru Mlendea (Beiuş), viceprimăriţa de Auşeu, Ancuţa Șchiop, arbitrul de fotbal Iulius Timar şi Sorin Buhaş (fost şef al DJTS Bihor).
Alegerile vor avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor.
foto – cronicadefalticeni.ro
nov. 16, 2024 0
nov. 10, 2024 0
iul. 08, 2024 0
iun. 19, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0