Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 15, 2017 Florin Coman Actualitate 0 3627 vizualizari
Pe lângă clasicele sfaturi privind modul în care trebuie să avem grijă de bani în timp ce ne aflăm la cumpărături și cum să procedăm pentru a ne lăsa locuințele în siguranță, Poliția bihoreană are lucruri de spus și pentru cei care profită de weekend-ul prelungit și pleacă de la domiciliu pentru a sărbători Învierea. Cei care pornesc la drum cu mașinile proprii ar trebui să se asigure că autoturismul este în bună regulă. IPJ Bihor transmite următoarele recomandări ce merită luate în calcul:
– verificaţi starea autovehiculului, asiguraţi-vă de buna funcţionare a acestuia
– nu uitaţi triunghiurile reflectorizante, stingătorul de incendii şi trusa medicală de prim-ajutor
– nu uitaţi permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al autovehiculului şi poliţa de asigurare obligatorie auto (RCA)
– respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră
– pentru opriri, alegeţi locurile de parcare special amenajate sau zonele bine luminate
– autoturismul nu trebuie părăsit dacă este încărcat cu bagaje sau are expuse la vedere obiecte care ar putea tenta (casetofon, genţi, borsete, aparate foto, etc.)
– dacă părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru scurt timp, nu lăsaţi cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului
– fiţi prudenţi când vi se solicită ajutorul
– nu luaţi în maşină persoane necunoscute şi mai ales pe timpul nopţii
– când aveţi sau când vi se semnalează vreo defecţiune tehnică, luaţi-vă toate măsurile de siguranţă pe durata remedierii acesteia
– dacă pe traseu sesizaţi ceva suspect, iar situaţia nu vă permite să interveniţi, anunţaţi imediat Poliţia la numărul unic de urgenţă 112.
În ceea ce privește conduita de pe șosea, Poliția le cere conducătorilor auto să circule cu viteză moderată deoarece viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi de trafic generează accidente grave de circulaţie. De asemenea, niciun șofer nu ar trebui să urce la volan după ce a consumat băuturi alcoolice. Iar Paștele e o perioadă tentantă din acest punct de vedere. „Alcoolul diminuează considerabil reflexele”, avertizează polițiștii. Totodată, folosirea centurii de siguranță este un aspect subliniat de oamenii legii, acest accesoriu putând să vă salveze viaţa. Alte sfaturi pentru șoferi:
– folosiţi corect luminile pe timp de noapte sau ploaie
– nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi; oboseala la volan vă poate fi fatală
– evitaţi pe cât posibil să circulaţi, pe distanţe lungi, noaptea
– pe vreme de ploaie, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz; câteva momente fără vizibilitate pot fi fatale.
foto – seniorspokane.com
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0