Actualizat decembrie 3rd, 2024 7:30 PM
apr. 04, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 3751 vizualizari
Aproape 3 ore a durat intervenţia de ieri, 3 aprilie, a pompierilor din Săcueni, chemaţi să se ocupe de un incendiu izbucnit la o casă din satul Cadea. Acţiunea salvatorilor s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile, nu doar gazele şi fumul emanate de foc punând în pericol integritatea fizică a pompierilor, ci şi posibilitatea unei explozii.
„Flăcările se manifestau violent la două încăperi și la acoperișul locuinţei, precum şi la o construcție auxiliară (magazie) lipită de casă, existând un risc ridicat de propagare a acestora la locuința învecinată. Pompierii au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, dispozitivul adoptat vizând localizarea şi lichidarea incendiului şi protecţia încăperilor neafectate de flăcări și a casei situate în vecinătate”, a relatat cpt. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al pompierilor. Cei de la ISU „Crişana” au luptat cu focul timp de peste 2 ore şi jumătate, iar existenţa numeroaselor materiale combustibile a favorizat dezvoltarea pe timpul arderii a unor temperaturi înalte şi degajarea unei cantităţi mari de gaze şi de fum. A fost evacuată o butelie din bucătăria afectată de incendiu, deci, în cele din urmă, a fost evitată o explozie. Incendiul pornit, aparent, de la coşul de fum deteriorat al casei, a distrus acoperişul, magazia, corpuri de mobilier, ferestre și uși din lemn.
„Echipajele de pompieri au stins focarele de incendiu înainte ca flăcările să cuprindă întreaga locuinţă, reușind să salveze trei încăperi, numeroase bunuri pe care le-au evacuat pe timpul misiunii (corpuri de mobilă, 2 calculatoare, 2 monitoare, mașină de spălat, frigider și alte aparate electrocasnice, sobă, mobiler birou etc.), împiedicând totodată propagarea incendiului la casa învecinată”, transmite ofiţerul de presă al ISU „Crişana”.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!