Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 09, 2011 Florin Coman Actualitate 0 3404 vizualizari
Precum în cazul taximetristului ucis în urmă cu doi ani, Cimitirul Municipal „Kazimir Rulikowski” a fost din nou ținta unui cortegiu de mașini. Doar că, de data asta, nu cupolele de taxi au captat atenția, ci autovehicule mai mult sau mai puțin tuningate. Sâmbătă, 9 aprilie, Dr. Zozo (pe numele său adevărat Luncan Zoltan), părintele tuningului local, a fost condus pe ultimul drum. Orădeanul care s-a remarcat pentru prima oară la un spectacol de tuning organizat la Biharia și-a pus apoi amprenta pe o armată de mașini, atât pe plan local, cât și în zone mai depărtate, dr. Zozo fiind căutat de clienți din toată România și nu numai. În ultima perioadă, maestrul transformării mașinilor a locuit și lucrat în Marea Britanie. Zoltan a murit la 41 de ani, în urma unui accident, el căzând, conform unor relatări, de pe acoperișul atelierului la care muncea. Pentru a-l omagia așa cum trebuie pe cel care le-a trezit gustul pentru tuning, aproximativ 30 de mașini s-au adunat în parcarea supermarketului Real 2, de unde au pornit în procesiunea până la Cimitirul Municipal, cu o oprire în centru, în parcarea de pe strada Independenței. Funeraliile au fost programate pentru ora 16.
[nggallery id=74]
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0