Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 22, 2017 Andrei Şandor Administrație, business 0 1980 vizualizari
Prevestit încă de anul trecut, Centrul de servicii din Parcul Industrial orădean de pe Şoseaua Borşului ajunge pe masa Consiliului Local. Zona de 8.232 mp va fi scoasă la licitaţie la un preţ de pornire de 9,5 euro/mp, anunţă Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO). Centrul imaginat acolo de conducerea urbei va avea o grădiniță, agenții de bănci și bancomate, ghișee de poștă și curierat, magazin alimentar, un restaurant și alte facilități care vor deservi angajații din parcul industrial. ADLO speră ca lucrările efective să înceapă în primăvara viitoare, contractul aferent va fi încheiat pe 25 de ani.
Iniţiatorii proiectului (şi licitaţiei) se aşteaptă ca suma investită de către cei care vor construi acolo să fie minimum 70 de euro/mp, iar gradul de ocupare al terenului să fie de minimum 20%. Necesitatea acestei investiţii este dată de faptul că, spun cei de la ADLO, „în Parcul Industrial I există aproape 100 de copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 2 ani, și 130 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani”. De asemenea, „93% dintre companiile chestionate consideră oportună amenajarea unei grădinițe în cadrul centrului de servicii din Parcul Industrial I”. 4.700 de angajaţi muncesc acum în Eurobusiness I, iar planurile administraţiei locale vorbesc şi despre construirea unui ansamblu de locuințe în apropierea Parcului Industrial I (pentru angajații companiilor de acolo), respectiv despre construirea unui al doilea centru de servicii și în Parcul Industrial II (str. Ogorului).
Caietul de sarcini va fi supus aprobării Consiliului Local în ședința din 30 martie, urmând ca licitația să fie lansată în prima parte a lunii aprilie.
aug. 05, 2024 0
iun. 14, 2024 0
feb. 13, 2024 0
feb. 05, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0