Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 14, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2723 vizualizari
Micuțul grup ALDE din Consiliul Județean (CJ) Bihor a reușit nu doar să încline balanța Puterii, ci și să provoace un mini – scandal la începutul ședinței ordinare de marți, 14 februarie. În mod semi – surprinzător, comsilierul Dorin Corcheș a demisionat din funcție, lucru care a generat discuții aprinse cu privire la procedurile de urmat pentru validarea următorului liberal – democrat de pe listă. Așa cum era de prefigurat, liberalii au încercat să împiedice inclusiv acceptarea demisiei lui Crocheș, liderul de grup Ionel Avrigeanu reclamând, spre exemplu, că demisionarul s-a așezat la masa de lucru și că a și semnat condica de prezență. Secretarul Carmen Soltănel a avut ocazia unui nou solo de legislație, explicându-le celor din opoziție că, pe moment, consilierul ALDE și-a anunțat doar demisia și că aceasta va fi efectiv doar după ce plenul va lua act de gestul său. Moment în care va și părăsi masa legislativului, locul său fiind vacantat. În cele din urmă, cei 17 aleși de la PSD, UDMR și ALDE (n.b.: fără votul demisionarului) au aprobat vacantarea postului de consilier, iar 16 liberali prezenți au fost împotriva acestui lucru. A urmar scena lui Dacian Foncea, consilierul liberal nedorind să participe la scurta ședință a Comisiei de validare (din care face parte) pe motiv că acest punct referitor la vacantarea locului lui Dorin Corcheș nu a fost inițiat pe Ordinea de zi. Președintele Pasztor Sandor nu a fost înfricoșat de această atitudine anunțând că ceilalți doi membri ai Comisiei sunt pe baricade și că pot valida mandatul următorului de pe lista ALDE. Este vorba despre fostul consilier parlamentar al ex-deputatului Ioan Hulea, Julien Mateaș. Acesta a depus jurământul în fața secretarului Carmen Soltănel, a semnat actele de rigoare, a dat mând cu membrii Executivului și și-a luat locul lângă colegii de la PSD și UDMR.
Despre Dorin Corcheș nu se știe exact motivul demisiei. Există zvonuri cum că politicianul ar urma să ocupe un post la București. La ieșirea din sala de ședință a CJ, demisionarul a declarat pentru ziariștii care l-au întrebat că urmează ca, în câteva zile, să comunice amănunte clare despre această schimbare din viața lui. Corcheș spune în mod categoric că nu pleacă la alt partid.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0