Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
feb. 03, 2011 Florin Coman Fotbal 0 1069 vizualizari
FC Bihor a controlat da capo al fine partida cu Gloria. Chiş a trimis mingea în bară în minutul 13, după care a urmat golul din minutul 20 al lui Cristian Cigan. A fost o combinaţie Florean – Cigan, acesta a şutat pe jos, de la colţul careului mare, în dreapta portarului arădenilor. Până la pauză orădenii au mai avut o bară prin acelaşi Chiş. Scorul final a fost stabilit în partea secundă, mai precis în minutul 78 când Birtalan a înscris din faţa porţii după o minge centrată de pe partea dreaptă de către Şulea. Orădenii i-au avut ca adversari pe câţiva dintre jucătorii care în tur au evoluat la FC Bihor: Bujor, Toc, Copil şi Negru, care acum evoluează la Gloria Arad.
FC Bihor a început in formula: Pogacsics – Moraru, Deaconescu, Olteanu, Iuhas – Chis, Coroian, Sorian – Florean, Cr. Cigan, Fl. Pop. Au mai intrat pe parcurs: Stroescu – Musca, Ionescu, Danci, Petrache, Lupu, Toca, Caciora, Hering, Sulea, M. Popa, Hadji si Birtalan.Atacanţii Markus si Barza au fost menajaţi în acest joc.
„A fost un antrenament reuşit, în care am vrut să dăm mai multe minute celor care au jucat mai puţin. a fost un joc în care am vrut să creştem ca şi joc şi să verificăm nivelul pregătirii fizice la care am ajuns după cele trei săptămâni de antrenamente .Au fost două săptămâni de cantonament în care băieţi au reacţionat bine la cerinţele antrenorilor. Sper ca acest cantonament să ne fie util şi să reuşim un retur bun de campionat. Cei nou-veniţi s-au integrat bine în acest grup. Sper ca în retur ei să-şi aducă aportul la reuşita echipei”. – Gheorghe Ghiţ, antrenor FC Bihor.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0