Actualizat decembrie 24th, 2024 7:11 PM
ian. 28, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1800 vizualizari
Vremea extrem de rece care persistă bagă în priză și specialiștii de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) „Crișuri”. Conducerea instituției atrage atenția în primul rând asupra apariţiei formaţiunilor de gheaţă pe cursurile de apă din Bazinul Hidrografic Crişuri, fapt ce face ca debitele râurilor să fie în scădere, respectiv ca fenomene precum gheaţă la mal, pod de gheaţă cu ochiuri şi formaţiuni de gheaţă plutitoare să apară frecvent. Potrivit datelor furnizate de ABA, cele mai multe formaţiuni de gheaţă s-au format pe Barcău, Crişul Negru, Holod, Nimăieşti, Topa, Finiş şi pe valea Iad. De asemenea, majoritatea lacurilor de acumulare prezintă formațiuni de gheață. Directorul executiv Dorel Dume subliniază că, „pentru prima dată de la umplerea sa, lacul acumulării Suplacu de Barcău a înghețat pe o suprafață de 40 de ha”. În acest context descris mai sus, hidrologii atrag atenția oamenilor cu privire la riscurile pe care și le asumă dacă aleg să practice anumite sporturi pe apele îngheţate. „În cazul rîurilor, la debite mai mari, apa poate să spele stratul de gheaţă, care cedează foarte repede, și astfel apare riscul de inec. Deși stratul de gheață în cazul acumulărilor este destul de gros, de 20-25 cm, prezența unor ochiuri poate duce la dislocarea blocurilor de gheață, și deci la situații periculoase”, spune șeful ABA „Crișuri”.
Specialiștii au probleme în ceea ce privește măsurătorile hidro sau manevrele de la turnurile de control. Referitor la stocul de apă, ABA a transmis sâmbătă (28 ianuarie) că în barajele de acumulare, în această lună, volumul stocat este de 128 miloane mc de apă, suficient pentru a satisface, necesarul de apă pentru folosinţele consumatoare. Cei de la ABA „Cișuri” se așteaptă ca vremea rece să se mențină, ceea ce înseamnă extinderea suprafeţelor îngheţate de pe cursurile de apă.
feb. 12, 2021 0
sept. 22, 2018 0
iul. 18, 2017 0
iul. 06, 2017 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!