Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 28, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1544 vizualizari
Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) din cadrul IPJ Bihor a finalizat cercetările faţă de un bărbat de 52 de ani, din Ştei, bănuit de evaziune fiscală şi împotriva a doi bărbaţi din Satu Mare – de 60, respectiv 44 de ani -, ajunși în vizor pentru complicitate la evaziune fiscală. Cele trei persoane au reușit să cauzeze un prjudiciu total de aproape 150.000 de euro printr-o activitate frauduloasă cu materiale de construcțiii.
Polițiștii îl bănuiesc pe bihorean că, de mai multe ori în anii 2011 și 2012, ca administrator la două firme din Ştei, „ar fi dispus înregistrarea în contabilitate şi în alte documente legale ale societăţilor a unor operaţiuni de achiziţii fictive de mărfuri (materiale de construcţii) ori prestări servicii în valoare totală de 1.974.584 lei, de la o societate comercială din judeţul Satu Mare, reprezentată de către celelalte două persoane cercetate de poliţiştii bihoreni în aceeaşi cauză, în scopul sustragerii de plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat”. Biroul de Presă al IPJ precizează că opaguba totală provocată bugetului consolidat al statului este de 601.951 lei (TVA și impozit pe profit).
Ca măsuri pentru recuperarea prejudiciului, oamenii legii au aplicat sechestru asupra unui imobil și a trei autoutilitare aflate în proprietatea societăţilor comerciale administrate de bărbatul șteian, paguba calculată fiind astfel recuperată total.
Poliţiştii de la SICE au trimis deja dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și cer trimiterea în judecată a celor în cauză.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0