Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
ian. 19, 2017 Florin Coman Actualitate, Muzică 0 1647 vizualizari
Loalwa Braz, cântăreața braziliană care a făcut senzație în urmă cu aproape 30 de ani cu piesa „Lambada”, alături de trupa franțuzească Kaoma, a trecut la cele veșnice. Potrivit BBC, cântăreața a murit, aparent, într-un incendiu de mașină. Corpul ei a fost găsit și identificat de Poliția din statul Rio de Janeiro, autoritățile făcând publică identitatea persoanei decedate. Lambada este un stil de dans sud-american, iar piesa de mare succes este, de fapt, o prelucrare combinată între hitul din 1986 al Marciei Ferreira, „Chorando se foi” și șlagărul formației Cuarteto Continental, „Llorando se fue”. Atât grație videoclipului, cât și al melodiei / dansului în sine, „Lambada” a devenit rapid un succes muzical și hit pe mai toate meridianele, iar pașii de dans au fost subiect chiar și de cursuri de dans. Inclusiv la Oradea.
Albumul „Worldbeat” al trupei Kaoma a fost lansat la mijlocul lunii decembrie, în 1989. Pe lângă piesa-far, „Lambada”, a mai fost lansat single-ul „Dancando Lambada”, piesă care a devenit, la fel, o favorită a DJ-ilor în 1990 și chiar și după aceea.
foto – lastampa.it
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0