Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
feb. 16, 2011 Florin Coman Sport 0 1167 vizualizari
Orădenii s-au ţinut scai de HCM, venită în Bihor cu toate vedetele internaţionale de care dispune iar scorul a fost mult timp egal sau chiar cu avantaj pe tabelă pentru CSM (6-5). Spre jumătatea primei reprize scorul a devenit 9-12 după care Constanţa s-a desprins încet şi sigur: 9-16 pentru ca repriza să se încheie cu un avantaj consistent pentru HCM: 11-19. În partea secundă Constanţa a continuat să înscrie cu aceeaşi „constanţă” şi scorul a luat proporţii pe tabela de marcaj însă orădenii nu au făcut un meci tocmai rău dar au plătit diferenţa de scor prin lipsa de experienţă evidentă. HCM S-a impus fără probleme cu 22-37.
Cele 22 de goluri orădene au fost înscrise de numai cinci jucători iar extrema stângă Alex Farcaş a reuşit să marcheze aproape jumătate din aceste goluri, adică 10, ratând unica aruncare de la 7 metri de care Oradea a beneficiat în acest meci.
Partida a fost dominată de un fair play desăvârşit mai puţin ultimele 24 de secunde! În acele 24 de secunde Oradea a primit două eliminări la Amihăiesi şi Cântec. Au fost singurele eliminări din acest meci.
Cu cinci secunde înainte de finalul partidei antrenorul Ion Crăciun, sesizând că Oradea este în patru jucători, a cerut time-aut pentru a-şi pune echipa într-o ipostază concretă. „Mai sunt cinci secunde. Ne trebuie golul. Să vă văd”, le-a spus elevilor săi, Crăciun numai că deşi s-au năpustit în atac de la centru Eugen Leu a apărat aruncarea de la opt, nouă metri. De altfel portarul orădean a scos câteva mingi incredibile. Nici Adi Gale nu s-a lăsat mai prejos, puştiul orădean reuşind să apere o aruncare de la 7 metri în faţa lui Laurenţiu Toma.
Toţi jucătorii constănţeni au marcat în acest meci, mai puţin portarii Rudi Stănescu şi Mihai Popescu şi apărătorul Timuszin.
CASETA TENICĂ
CSM Oradea – HCM Constanţa 22-37 (11-19)
CSM Oradea: Leu, Gale – Amihăiesi 2, Cântec 5, Lela 1, Răzvan Farcaş, Alex Farcaş 10, Paul Nemenco, Cristi Maxim, Raul Ferenţ, Ionuţ Roauă, Gicu Taşcă 4, Alin Drăgan, Cătălin Vaida. Antrenor: Sebastian Tudor.
HCM Constanţa: Mihai Popescu, Rudi Stănescu – George Buricea 1, Alex Sabpu 1, Alex Stamate 4, Alex Csepreghi 5, Osita Onyejekwe 3, Marius Stavrositu 5, Branislav Angelovski 1, Nicolaos Riganas 3, Daneil Mureşan 2, Laurenţiu Toma 3, Marius Sadoveac 4, Marus Nonavc 3, Ghiţă Irimescu 2, Timuszin Schush. Antrenor: Ion Crăciun.
Arbitri: Anton Drăgănescu şi Adrian Eremia (ambii din Tg. Jiu)
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0