La Gala CSM, asistenţa a remarcat frumuseţea fetelor de la secţia de baschet. Confirmarea a venit la Balul Bobocilor de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Oradea, desfăşurată o zi mai târziu la Disco No Problem, unde au participat şi două dintre baschetbalistele antrenate de Adriana Niculescu. Ei bine, Ada Vlaicu (FOTO – alături de partener) a devenit Miss FEFS 2010 în timp ce colega ei, Loredana Ulica s-a clasat pe locul 3. Participanţii au avut de trecut mai multe probe, genericul fiind Jocurile Olimpice. Prima probă, cea de cultură generală, a fost trecută cu bine de baschetbaliste, a urmat cea de-a doua probă, de dexteritate, în care perechile au fost acoperite cu un sac având la dispoziţie 30 de secunde pentru ca fetele să-şi îmbrace partenerii în echipament sportiv. A urmat proba de dans însă cea mai dificilă probă s-a dovedit a fi cea de comentariu sportiv, unde n-a fost atât de uşor pe cât se crede. Ultima probă, cea care a făcut departajarea a fost originalitatea. Din juriu au făcut parte printre alţii profesorul Francisc Biro, cunoscutul antrenor de handbal; Marius Marinău, profesor de atletism şi preparator fizic la FC Bihor; Alina Suciu, fostă voleibalistă, profesor de Istoria Educaţiei Fizice şi Sportului.