Actualizat noiembrie 26th, 2024 11:18 PM
dec. 12, 2010 Florin Coman Sport 0 589 vizualizari
A urmat un sfert trei tacticizat până în pânzele albe. Totul s-a decis în sfertul patru pe care orădenii l-au început mult mai bine şi l-au încheiat la fel de bine, fără să lase Timişoarei, cu excelentul Milos Pesici, nicio şansă de a se apropia pe tabelă. Cert este că „românii” CSM-ului au prins o zi slăbuţă lor alăturânduli-se, în unele momente chiar şi Mitchell însă tandemul Mandici – Marici a ţinut Oradea în viaţă şi chiar a trimis-o spre victorie.
Cei doi au reuşit câte trei coşuri de trei puncte, au jucat perfect şi la serviciu, au avut mână bună de peste tot şi travlaiu cât încape. Poate că Oradea a câştigat acest meci şi pentru că Mandci a fost peste Pesici. Iar dacă în unele partide Mandici a jucat aşa şi aşa, sârbul, cel mai bun transfer făcut vreodată de Oradea a arîtat că atunci când trebuie, joacă.
De altfel „Duţa” Mandici (foto), MVP-ul meicului, a împlinit cu o zi înaintea partidei 34 de ani. Astfel că victoria a fost un caodu pe care şi l-a făcut singur.
CASETA TEHNICĂ
CSM Oradea – BC ELBA Timişoara 71-65
scorul pe sferturi: 20-19, 21-19, 11-11, 19-16
CSM Oradea: Ştefan, Marici 16, Paşca, Topchov 8, Mandici 22, Torok, Lazar 4, Mitchell 10, Schachtner 11. Antrenor: Cristian Achim.
ELBA Timişoara: Andrei, Pesici 22, N. Markovici 9, Miskovici 8, Kabengele, Covington 13, Habus 5, Păltinişanu 8. Antrenor: Dragan Petricevici.
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0