Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 25, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1676 vizualizari
Până în 20 decembrie, Fundația Euroregiunea Bihor / Hajdu-Bihar derulează proiectul ”Reamenajarea locurilor de joacă pentru copii”, adică montarea a 10 spații de joacă din lemn care vor fi amplasate în Municipiul Oradea și în localitățile Boianu Mare, Holod, Ceica, Remetea și Țețchea. În municipiul reședință de județ, spațiile de joacă vor fi la grădinițele „Betel”, „Szent László”, „Orsolya”, cea „Evanghelică-Lutherană” și la Grădinița cu Program Prelungit nr. 19.
Potrivit președintelui Fundației, Bogdan Hossu, aproximativ 1.000 de copii vor beneficia de aceste locuri de joacă, ele fiind formate din: căsuță și un punct de observare (ambele acoperite), tobogan clasic și perete de cățărat. De asemenea, copiii vor putea să se folosească de un balansoar și de două leagăne. „Spațiile de joacă au o structură stabilă și includ un sistem de prindere în pământ pentru o siguranță suplimentară. Totodată, ele au rezistență îndelungată, garanția constructorului pentru structura de lemn fiind de 10 ani”, spune Hossu. Banii pentru acest proiect au fost puși la dispoziție de Consiliul Județean Bihor. Este vorba despre 115.000 de lei. Primul complex a fost deja montat la Grădiniția „Szent Laszlo” din Oradea și urmează ca, în funcție de condițiile meteo, să se lucreze și la amplasarea celorlalte 9 astfel de locuri de joacă.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0