Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
nov. 22, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 4017 vizualizari
„Consiliul Județean (CJ) Bihor nu va depune proiect cu finanțare europeană pe Cultură” – a fost o concluzie a președintelui Pasztor Sandor în urma votului de azi, 22 noiembrie, când grupul liberal s-a manifestat contra unui proiect, aparent fără miză, privind trecerea în domeniul public al Județului a gardului din zidărie și metal, respectiv a porții monumentale de la fosta Garnizoană. Adică de la noul sediu al Muzeului Țării Crișurilor (MTC). Proiectul a picat deoarece PNL a decis să nu îl susțină, iar fiind vorba despre o chestiune care ar fi avut nevoie de două treimi din voturi, subiectul poate fi considerat închis. Mai ales că, potrivit explicațiilor date de președintele Pasztor și de directorul tehnic Filip Cheșeli, termenul de depunere pentru proiect – pe POR, perioada de finanțarea 2014 – 2020 – era 25 noiembrie. Iar până atunci, CJ ar fi trebuit să rezolve și problemele birocratice aferente întabulării.
Era clar din start că, și în această ședință de plen a deliberativului bihorean, liberalii vor face opoziție așa cum ne-au obișnuit de la debutul actualului mandat: votând ‘împotrivă’ la toate proiectele. La acest punct de pe ordinea de zi, liderul CJ a ținut să precizeze din start că adoptarea proiectului cu gardul și poarta noului sediu al MTC face parte din marele proiecte de amenajare a exteriorului instituției de cultură de lângă Parcul Bălcescu, proiect care, de asemenea, include mobilierul pentru Muzeu. În valoare de aproximativ 5 milioane de euro, proiectul prevede și reabilitarea împrejmuirii (și a porții de intrare), echiparea curții / grădinii, precum și realizarea de diverse facilități în zona exterioară de la Muzeu. Pasztor Sandor a declarat în plenul CJ Bihor că proiectul mare e definitivat, că există toate hârtiile necesare depunerii, mai puțin hotărârea de pe ordinea de zi de azi și că „poimâine vrem să depunem proiectul”.
În ciuda pledoariei și a importanței subiectului, grupul PNL a fost de neclintit, cei 16 aleși liberali prezenți reușind să trântească proiectul. Vicepreședintele Ioan Mang le-a cerut socoteală colegilor din opoziție solicitând ca, măcar de ochii lumii, să își motiveze votul negativ. Consilierul Dacian Foncea a răspuns că membrii grupului PNL „au votat conform conștiinței lor și conform jurământului depus” la început de mandat. De asemenea, alesul liberal a reamintit că liberalii, „la un moment dat”, nu erau de acord cu instalarea MTC în fosta Garnizoană. Desigur, Foncea s-a referit la încercarea primarului Ilie Bolojan (acum și președinte PNL Bihor) de a obține acordul CJ privind mutarea Muzeului în Cetatea Oradea.
Președintele Pasztor nu a fost impresionat de discursul lui Dacian Foncea, arătând din nou că șansa ca Bihorul să acceseze vreo 5 milioane de euro pentru mobilarea interiorului clădirii și pentru amenajările exterioare a cam zburat având în vedere deznodământul votului de marți. Totodată, liderul CJ a precizat că, practic, Municipiul Oradea ar fi fost principalul beneficiar al unei frumoase zone centrale în care turiștii și localnicii s-ar fi putut simți bine petrecând acolo timp liber. Provocat de luarea de cuvânt a lui Foncea, vicepreședintele Mang a reamintit că grupul PNL, în mandatul de președinte al lui Cornel Popa, nu a votat niciodată pentru mutarea MTC în alt loc. Mai mult, liderul social-democrat a menționat că, din contră, aleșii liberali din perioada 2012 – 2016 au votat pentru continuarea amenajării MTC în fosta Garnizoană. Supărat pe „talpa” pusă de PNL, Ioan Mang a vorbit de comandă politică (și) referitor la trântirea acestui proiect, lăsând să se înțeleagă că reprezentanții din CJ ai liberalilor ar fi și recunoscut acest lucru înainte de ședința de marți. Iar vicepreședintele promite că le va spune jurnaliștilor exact ceea ce i-au marturisit liberalii în cursul zilei de miercuri, 23 noiembrie, în conferința de presă pe care o va susține la sediul MTC aflat în plină finalizare.
În plenul CJ s-a mai vorbit despre faptul că „noaptea e un sfetnic bun” (citat din liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu), respectiv despre posibilitatea ca votul să fie reluat. Lucru imposibil, potrivit legii. Cel puțin nu în aceeași ședință.
apr. 04, 2025 0
apr. 03, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 25, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0