Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 16, 2016 Andrei Şandor Administrație, Politică 0 1901 vizualizari
Subiect de controverse, de acuzații și dispute politice încă de la alegerile europarlamentare din 2014, sala de sport polivalentă de la Oradea, pe care o va construi Compania Națională de Investiții (CNI), mai face un pas (important) spre realizare. Potrivit Primăriei, „Comisia tehnico-economică a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a aprobat ieri, 15 noiembrie 2016, studiul de fezabilitate” aferent investiției de peste 22 de milioane de euro. În replică, președintele PSD Bihor, Ioan Mang, spune că nu crede că studiula fost aprobat ieri și arată cu degetul spre interesele electorale ale liberalilor orădeni conduși de primarul Ilie Bolojan.
Conform unui comunicat de presă transmis miercuri, 16 noiembrie, de Municipalitate, până la sfârşitul lunii noiembrie, o comisie interministerială va trebui să avizeze studiul „în vederea emiterii hotărârii de guvern prin care se vor aproba indicatorii tehnico-economici”. Dacă actul de la Guvern apare repede, CNI va putea începe procedura de licitaţie pentru contractarea lucrărilor la sala de sport polivalentă, șantierul efectiv putând demara în 2017
Într-o conferință de presă susținută miercuri, aflând despre cele transmise de Primărie, președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a lăsat să se înțeleagă că anunțul Municipalității este în cheie electorală, cu referire la faptul că PNL s-ar folosi și de acest proiect pentru a-și face propagandă. Liderul social-democrat reamintește că proiectul s-a născut încă din perioada USL și că o bună parte din diligențele necesare au fost făcute de el însuși pe lângă fostul ministrul de resort, Liviu Dragnea, în vederea includerii proiectului orădean pe lista de priorități a CNI. De asemenea, Mang nu uită că lucrurile au stagnat și pentru că a fost necesară schimbarea amplasamentului pentru sala polivalentă. Inițial, construcția era proiectată pentru zona străzii Ogorului, dar s-a renunțat la acel loc din cauza vecinătății aeroportului. Așa s-a ajuns la actuala Piață Obor, terenul fiind pus la dispoziția CNI de către administrația locală.
Sala polivalentă de la Oradea va avea 5.000 de locuri (3.600 în gradene fixe şi 1.400 în gradene retractabile), iar finanţarea va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi de către Municipiul Oradea. Valoarea totală a investiţiei este de 22.126.400 euro, din care 4.030.310 euro este partea din finanţare care revine Municipiului Oradea, restul fiind finanţat de către Guvern.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur