Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 30, 2010 Florin Coman Sport 0 1665 vizualizari
Am înţeles de la adevăraţii prieteni că, am un alt „prieten” (a se vedea ghilimelele) care, vezi Doamne, mă atacă pe diverse forumuri că nu aş merita funcţia de ofiţer de presă la FC Bihor. Mai mult, din alte părţi se desprinde ideea că FC Bihor dă afară patru antrenori de la Centrul de Copii şi Juniori dar că îl angajează pe Victor Mihalcea purtător de cuvânt. Să fim serioşi, procesul de iniţiere şi pregătire al unui copil este primordial. Dar hai să vă spun cum stă chestia cu trestia. Rugămintea de a lucra acum la FC Bihor a venit din partea domnului Marius Vizer, cu care am colaborat ani buni şi pe care-l consider cel mai valoros om de sport din istoria Bihorului. Cu domnul Vizer am avut singurul contract semnat din cariera mea de ofiţer de presă. Dar s-a întâmplat în era Liberty, făcând naveta la Salonta, ani de zile. Cred că prietenul meu de mai sus, nu are obiecţii în privinţa personalului cu care cei de la Liberty au ales să lucreze. Acum, încă de la început, am informat conducerea FC Bihor că nu mă interesează această funcţie. Motivele sunt multiple. Dar să trecem la puţină istorie. În perioada 1993 – 1997, când FC Bihor se afla în colaps, Mihalcea a fost acolo, pe stadion, pentru ca Oradea să nu se facă de râs. Comenta şi când echipa se afla pe ultimul loc în Liga III. Am continuat să stau acolo, în cabina mea dragă de la acum dezafectata Tribună II, lucrând GRATIS pentru FC BIHOR, ani de zile. În Liga 1, în sezonul 2003-2004 am încasat, pe 15 meciuri, în care am realizat conferinţele de presă, comentariile pe stadion, am înregistrat video partidele sau am redactat programele de meci, am participat la anumite deplasări pe bani proprii, imensa sumă de 50 de euro, adică circa 1,6 euro pe meci. Însă EU am fost cel care a comentat „meciul meciurilor”: 3-1 cu Oţelul Galaţi. Şi asta a afăcut toţi banii din lume. În ultimul sezon, 2009-2010, am fost iarăşi pe stadion, lângă FC Bihor. Returul a fost groaznic, evident, din punct de vedere financiar, pentru club. Motiv pentru care am luat zero lei pentru că, înţeleg că pe prietenul meu, asta îl interesează, cât câştigă MIHALCEA. Acum am rămas la o înţelegere cu FC Bihor. Până pe 4 septembrie 2010, îmi fac treaba, aşa cum pot, ducând, sper eu, la bun sfârşit, meciul de acasă cu Voinţa Sibiu, timp în care, conducerea FC Bihor îşi va găsi un om care să ocupe o funcţie care, pe mine, nu mă interesează. Pur şi simplu „prietene”, spre că realizezi din lămuririle mele faptul că avem aceeaşi convingere. Tu zici că nu trebuie să fiu ofiţer de presă la FC Bihor. Culmea este că şi eu zic la fel! Şi nu pentru că nu m-aş pricepe, ci pentru că pur şi simplu nu vreau. Atunci nu putem fi prieteni în adevăratul sens al cuvântului? Din contră, cel pe care am înţeles că-l faci „lepră” de om, te susţine, dacă e nevoie să ocupi această funcţie. Sau propune tu un om pe care să-l susţin(em). O fac cu drag.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0