Nigeria şi-a condamnat eliminatul, pe Kaita, când acesta a fost eliminat în meciul cu Grecia, punând umărul la ratarea calificării de „vulturilor verzi”. Kaita a fost ameninţat cu moartea, cu incendierea casei şi cu linşarea părţinilor căci fotbalul naşte şi astfel de sentimente. Felipe Melo, brazilianul care a fost înger şi demon, a spulberat orice şansă ca selcao să fie în finală, din nou. Mai mult, Melo este persona non grata în ţara natală! A fost eliminat după o intervenţie stupidă în sfertul de finală cu Olanda iar ameninţările şi-au intrat în rol laun minut după eliminarea Braziliei lui Dunga. Însă a fi eliminat nu este întotdeauna ceva greşit. A demonstrat-o Luis Suarez care, pentru o eliminare a devenit erou în Uruguay. Nu Forlan sau Abreu sunt consideraţi eroii sfertului de finală în care Uruguay a eliminat Ghana ci vârful de atac care, într-un monet de geniu, a arătat lumii întregi pentru ce merită să fie eliminat. Pentru un henţ, pe linia porţii, cu o intervenţie de goalkeeper autentic. Aşa da! Suarez a mai dat o şansă echipe sale iar norocul i-a surâs. Nu va fi prezent în semifinale dar echipa sa va fi, tocmai datorită lui. Iată că merită să fii şi eliminat dar pentru o cauză nobilă. Nu e tot una unde când şi cum şi poate tocmai de aceea, această frumoasă echipă celestă ar merita finala. Pentru ca eliminarea lui Suarez să fie încununată total.